Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:33 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusivitate Taina lui Teodosie

ro

17 May, 2010 02:54 2369 Marime text
cap_4.jpg ÎPS: „Dar de ce vă interesează? Ce este aşa interesant pentru presă cine face parte din Adunarea Eparhială şi din Consiliul Eparhial?"

La începutul săptămânii trecute a avut loc şedinţa de constituire a noii Adunări Eparhiale, pentru perioada 2010-2014.

ips_teodosie_11.jpgÎntâlnirea s-a ţinut la Palatul Arhiepiscopal al Tomisului, la ceasurile după-amiezei, şi a fost prezidată de însuşi Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. De-a lungul timpului, din Adunarea Eparhială au făcut parte personalităţi ale judeţului, politicieni şi oameni de cultură, care au participat alături de feţele bisericeşti la luarea deciziilor în ceea ce priveşte Arhiepiscopia Tomisului. Prima parte a procesului electoral în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului a avut loc pe 15 aprilie, atunci când în cele zece circumscripţii electorale au fost aleşi zece preoţi şi 20 de mireni. Adică, mai pe înţelesul tuturor, 10 feţe bisericeşti şi... 20 de „civili". În mod evident, numele celor care reprezintă credincioşii de rând în interiorul Arhiepiscopiei stârnesc interesul oricui. În această idee, am încercat să aflăm de la reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului cine sunt cei 20 de mireni care fac parte din Adunarea Eparhială şi cei şase reprezentanţi ne-bisericeşti din Consiliul Eparhial. Numai că, se pare că totul este ţinut într-un foarte mare secret. În mod firesc, prima persoană pe care am contactat-o pentru a ne oferi informaţiile a fost preotul Alin Boc, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului şi secretarul eparhial. Acesta s-a scuzat spunând că detaliile despre şedinţă, dar şi componenţa Adunării Eparhiale nu sunt informaţii publice şi că poate, printr-o excepţie, cu acceptul Consiliului, ar exista posibilitatea să ne spună câte ceva, însă doar peste câteva zile. Aşa că am mers mai departe şi l-am contactat pe însuşi Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie. „Dar de ce vă interesează? Ce este aşa interesant pentru presă cine face parte din Adunarea Eparhială şi din Consiliul Eparhial? Astea sunt lucruri dintr-ale noastre, interne. De ce sunt interesante pentru presă?", s-a întrebat, mai mult retoric, ÎPS Teodosie. Apoi a continuat, spunând că dacă dorim informaţiile, să-l contactăm pe părintele Boc. După ce a înţeles că deja făcusem acest lucru a început să-l scuze pe subalternul său: „Este duminică". Surse apropiate Arhiepiscopiei Tomisului spun că, de fapt, mirenii din Consiliu şi din Adunare nu au niciun fel de amestec în viaţa Arhiepiscopiei, ci sunt invitaţi în aceste structuri numai pentru a-i da arhiereului Teodosie prilejul de a solicita anumite favoruri, în numele bisericii. Zvonurile, neconfirmate din cauza refuzului celor de la Arhiepiscopie de a dezvălui astfel de detalii, spun că din Consiliul Eparhial şi din Adunarea Eparhială ar face parte oameni precum Claudiu Tusac - primarul Mangaliei, Nicolae Matei - primarul oraşului Năvodari, Ovidiu Brăiloiu - primarul oraşului Eforie, Marian Cojoc - prorectorul Universităţii Ovidius, Eduard Martin - deputat PSD, Nicuşor Constantinescu, Mircea Băsescu, dar şi Felix Stroe. O absenţă notabilă în această „legislatură" este Gheorghe Martin, fostul prefect al Constanţei şi un apropiat al lui ÎPS Teodosie, care a fost „exclus" din cauza unei reguli a Sfântului Sinod, care spune că mirenii care au deja două mandate la activ nu mai au voie să candideze şi pentru un al treilea. „Da, aşa este. Am avut două mandate şi acum nu am mai participat. Eu consider că mi-am făcut datoria faţă de biserică. Oricum, familia mea crede în Dumnezeu şi aşa va fi mereu", a spus fostul prefect. Ceilalţi, despre care se spune că ar face parte din structurile de conducere ale Arhiepiscopiei Tomisului, au refuzat să comenteze, spunând că nu au date concrete, deci nu vor să ofere informaţii eronate. Singurul care a recunoscut că face parte din Consiliul Eparhial a fost Marian Cojoc, care a precizat că a fost ales raportor al comisiei de învăţământ.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • edviga 17 May, 2010 07:55 Enoriasii sunt chemati , tot timpul, sa dea bani la cutia milei, sa faca donatii.Ce se intimpla cu banii acestia nu stim.Pe acelasi principiu, nu trebuie sa stim cine face parte din acest consiuliu eparhial.Oamenii trebuie sa vina ca turma la biserica si cam atit. In aceste conditii, IPS Teodosie sa nu mai astepte oamenii la slujbe.In acceptiunea lui, enoriasii sunt doar masa de manevra.Cind se va reforma si biserica ortodoxa asa cum au facut alte biserici ?