Experimente pe cobai la Constanta
Experimente pe cobai la ConstantaUn pas inainte in vindecarea diabetului zaharat
In cursul zilei de duminica, 2 noiembrie, echipa de medici condusa de profesor doctor Vasile Sarbu a indus diabetul zaharat la soareci * Scopul este de a incerca sa trateze boala prin intermediul autotransplantului de celule pancreatice * Experimentele s-au extins prin efectuarea unor autotransplanturi de pancreas la porcine si prin continuarea recoltarii de celule pancreatice de la alti subiecti
Echipele de medici chirurgi din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, conduse de profesor doctor Vasile Sarbu, seful Clinicii de Chirurgie, desfasoara o intensa activitate legata de programul de transplant al celulelor pancreatice menit sa vindece diabetul zaharat. "Cooperam in acest sens cu Centrul Universitar din Bucuresti. Suntem preocupati indeosebi de pacientii care au nevoie si de transplant renal, adica de cei care sunt dependenti de hemodializa, dar sufera si de diabet zaharat. Avem o lista de asteptare pe care sunt inscrisi patru astfel de pacienti", a declarat medicul sef al sectiei de Chirurgie, profesor doctor Vasile Sarbu.Soricei cu diabet
Aceeasi sursa a afirmat ca, in cursul zilei de duminica, 2 noiembrie, echipa de medici a indus diabetul zaharat la soareci. Scopul este de a incerca sa trateze boala prin intermediul autotransplantului de celule pancreatice. Profesorul doctor Sarbu a mai precizat faptul ca toate acestea s-au desfasurat la Sectia de Cercetari din zona Palas, condusa de conferentiar doctor Stela Zamfirescu. In cadrul acestei sectii functioneaza si o filiala a Institutului de Medicina Comparata. "Am mai efectuat si un autotransplant de pancreas la porcine si am recoltat de la un alt subiect de cercetare celule pancreatice", a mai explicat profesorul doctor Vasile Sarbu.Laboratoarele constantene, cele mai dotate
In perioada imediat urmatoare, medicii chirurgi vor primi o hota de prelucrare sterila, care le va usura aceasta munca de cercetare. In plus, conform afirmatiilor medicului sef al Clinicii de Chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, laboratoarele de care judetul nostru dispune sunt dotate conform standardelor Statelor Unite ale Americii, Constanta fiind cu cel putin doi ani inaintea Bucurestiului in acest domeniu.Specializari la Geneva
In perioada 1-7 decembrie a acestui an, echipe de medici chirurgi vor pleca la Geneva pentru a asista la un transplant de celule pancreatice facut pe subiecti umani. "Momentan, trimitem personal la specializare. Vom trimite si un om pentru a se specializa in crioprezervari si altul in cultivarea celulelor pancreatice", a conchis profesorul doctor Vasile Sarbu.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp