Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:27 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fashion preotesc la Romexpo

ro

12 Jun, 2009 11:10 2102 Marime text
Veşminte, icoane, cărţi şi obiecte bisericeşti pot fi achiziţionate, până mâine, de la expoziţia cu vânzare organizată în Bucureşti.

De la mir din Oraşul Sfânt, pentru suflet, la veşminte fine şi vin liturgic, pentru trup, toate aşteaptă să fie cum părate, astăzi şi mâine, la Târgul Internaţional de Veş minte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti (TOB), organizat la pavilionul Romexpo din Capitală.

Târgul, aflat deja la a cincea ediţie, a adunat, ieri, în prima zi, preoţi din toată ţara şi din străinătate, curioşi să vadă ultimele „tendinţe" în domeniul religios, la standurile celor 80 de firme expozante.

„Business to business"

„Avem, ca noutate, o cădelniţă electronică adusă din Italia şi adaptată specificului ortodox, avem şi laser pentru aplicarea broderiilor. E prezentă şi o firmă de producţie de muzică bisericească, cu drepturi de autor. După cum vedeţi, firmele s-au profesionalizat. E un târg business to business", face reclamă, încă de la intrare, Andrei Epure, unul dintre organizatori. Asta, în timp ce măicuţele „mişună" după iconiţe.

Policandru - 30.000 de lei, icoane cu Maica Domnului - 5.000 de lei/bucata, icoane mici - 3.000 de lei/bucata - aşa arată lista de preţuri a firmei ilfovene Renaşterea Production SRL. „În funcţie de dorinţa clientului, noi nu refuzăm nimic. Facem şi sarcofage cu capac din argint, cu lucrătură manuală", explică secretul succesului în această afacere managerul Rodica Savu. Nu duce lipsă de clienţi şi nici de criză nu-i e frică: „Biserici s-au tot construit şi o să se construiască în continuare".

Cât despre veşmintele bisericeşti, la TOB, acestea nu ţin cont de trend, ci de canoane. „De Înviere, de Înălţare şi la cununii se poartă alb, în celelalte zile - grena şi vernil, iar în Postul Mare - negru", adaugă Raluca Schmith, reprezentantul Veşminte SRL.

http://www.evz.ro/

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii