Febra aurului
Febra auruluiConstantenii au de recuperat sute de kilograme de metale pretioase
Aproape 50 de tigani, dar si romani au depus pana in prezent plangere impotriva statului pentru restituirea bijuteriilor confiscate abuziv de stat in perioada 1946-1990 * Dintre dosarele inaintate Judecatoriei Constanta doua au fost respinse ca ramase fara obiect, cinci au fost admise, iar celelalte sunt in curs de solutionare * Desi numarul celor care au inaintat plangeri este atat de mic, sunt foarte multi cei care nu-si pot intocmi dosarele deoarece nu mai au documentele prin care li s-au ridicat abuziv bunurile de catre Militie * Specialistii spun ca, din punct de vedere cantitativ, solicitarile pentru restituirea bijuteriilor ajung la cateva sute de kilograme de aur si argint * Numai un constantean, de exemplu, are de recuperat mai multe bijuterii in valoare de peste 23 de miliarde lei
Imediat dupa preluarea puterii de catre comunisti, in vederea refacerii tezaurului, dar si pentru a-si umfla propriile buzunare, reprezentantii noii ordini au declansat o adevarata prigoana impotriva tuturor celor care se credea ca au bijuterii. Nici gand ca acestea au fost luate de la fostii proprietari cu duhul blandetii. La militie, pentru a se gasi tot ce trebuie confiscat, se recurgea la tot felul de metode de tortura, mergandu-se pana la strangerea cu usa a degetelor, la batutul cu piciorul scaunului, si cate si mai cate astfel de tehnici diabolice. Dupa ce ca averea le-a fost luata cu japca, oamenii sunt purtati pe drumuri, pentru ca recuperarea aurului este anevoioasa si greu de realizat.Anul trecut, Executivul si Parlamentul au emis trei acte normative cu referire expresa la inapoierea aurului preluat abuziv de catre stat, ultimul fiind Legea numarul 261/2002, care spune, printre altele, ca "persoanele fizice si juridice ale caror obiecte din metale pretioase au fost preluate abuziv, cu incalcarea reglementarilor in vigoare, de dupa anul 1946 si pana in anul 1990, pot solicita restituirea acestora instantelor de judecata de la domiciliul reclamantului, in termen de un an de la intrarea in vigoare a ordonantei". Aceasta inseamna ca toti cei care sunt indreptatiti sa solicite restituirea aurului o mai pot face doar pana la 31 decembrie anul acesta. De la intrarea in vigoare a actului normativ, deci de la 1 ianuarie, numai vreo 50 de constanteni si-au intocmit dosare pentru a-si putea recupera bijuteriile confiscate de stat. Specialistii spun ca, in realitate, numarul acestora este mult mai mare, ajungand la circa doua mii, iar aurul confiscat depaseste cateva sute de kilograme de aur. Cei mai multi dintre cei carora li s-a confiscat aurul sunt tigani, dar si turci, macedoneni, evrei, armeni si romani. Un astfel de dosar nu este deloc usor de intocmit, mai ales ca multi dintre tigani nu stiu nici pic de carte si nici nu si-au pastrat, daca au avut vreodata, procesele-verbale de confiscare. Tiganii si-au tocmit avocati, sperand ca in felul acesta ca vor avea din nou ce le-a furat statul comunist. Din numarul de dosare inaintate instantelor, pana in prezent, potrivit unei adrese trimise redactiei noastre de Judecatoria Constanta, doua au fost respinse ca ramase fara obiect, cinci au fost admise, iar celelalte sunt in curs de solutionare. Foarte sigur este ca multi dintre cei care si-au intocmit dosarele de recuperare a averilor vor capata doar ceva experienta, si-atata tot.Inventare facute dupa ureche
Unul dintre cei care se afla in aceasta situatie este constanteanul Ismail Kemaledin, de la care, potrivit inventarului efectuat de Inspectoratul Judetean de Militie intocmit la 14 mai 1971, institutia din urma i-a predat BNR-ului o serie de bijuterii preluate de la proprietar, motiv pentru care i s-a intocmit si dosarul penal numarul 1677/1971. Inventarul face descrierea amanuntita a bunurilor confiscate de la Kemaledin, dar si de la alti trei constanteni pe unde Kemaledin le ascunsese de teama sa nu-i fie confiscate. Astfel, potrivit documentului intocmit de militian la vremea respectiva, au fost ridicate urmatoarele: un medalion de aur avand pe o parte efigia Maicii Domnului; un inel din aur in forma de floare, in mijlocul careia se afla 14 piese de culoare alba, prevazut cu patru sarme de aur rotunde; o verigheta din aur care are partea exterioara fara ornamentatii; un zar din aur prevazut la colturi cu tortita din aur; o verigheta din aur fara ornamentatii; o pereche de butoni din aur avand in montura cinci marci germane din timpul Kaizer-ului; o bratara din aur formata din mai multe placute ovale; un medalion din aur avand in montura efigia Maicii Domnului; un inel din aur avand in relief capul unui luptator dac; o bratara din aur avand in relief capul unui luptator dac; o bratara din aur formata din mai multe placute de forma rombica, ce se unesc intre ele la extremitati; o pereche de cercei din aur sub forma de emisfera, cu mai multe striatii sub forma de frunze; un inel din aur avand incrustata o floare. De atunci, Kemaledin se tot lupta sa-si recupereze bijuteriile confiscate, intre timp adresandu-se tuturor institutiilor care a considerat el ca-l pot ajuta. Potrivit inventarului, acestuia i-au fost confiscate 140,98 grame de bijuterii, insa, in realitate, intreaga cantitate fiind ceva mai mare de o jumatate de kilogram si estimata astazi la peste 23 de miliarde lei. Printre piesele preluate de militie de la Kemaledin se mai afla, de exemplu, si un inel cu montura de 14 diamante, estimat de evaluatori-experti la 80.000 de dolari, dar si cinci monede germane din anul 1852, care sunt evaluate la peste 300.000 de dolari. Pentru celelalte bijuterii, care se pare ca au ajuns in buzunarele potentatilor vremii, Kemaledin nu are documente si tot isi cauta dreptatea pe la toate institutiile statului, mai ales daca tinem seama si de impresionanta valoare a acestei averi.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp