Femei maltratate
Femei maltratate
09 Oct, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
5621
Marime text
Bataia nu este mereu rupta din rai
Numai anul trecut si anul acesta, peste patru sute de femei au fost maltratate de soti sau concubini * Centrul pentru Promovarea Sanatatii Femeii este finantat, in mare parte, de Fundatia "Comunitati Sanatoase", in colaborare cu Primaria Municipiului Constanta si cu diverse firme ce acorda sponsorizari * Pe parcursul lunii
trecute, peste 30 de femei au cazut victime brutalitatii sotilor sau concubinilor * Femeile abuzate sau care au nevoie de consiliere de orice tip pot apela, gratuit, la serviciile acestui centru * Singura grija a coordonatorilor Centrului pentru Sanatatea Femeii este gasirea unei cladiri pentru infiintarea unor adaposturi sociale * De ele vor beneficia femeile care sunt date afara din locuinte si care nu au unde sa se ducaFemeile cad mereu victimele furiei momentane ale barbatilor. Fie ca sunt sotii lor, fie ca sunt doar concubini, acestia le bat din diferite motive. Cele mai frecvente astfel de cazuri au avut si au in continuare motiv principal bautura. Pe fundalul certurilor sau al batailor, cei mai afectati sunt copiii. Nu putine au fost situatiile cand, vrand sa-si salveze mama, au fost si ei maltratati. La Constanta functioneaza un Centru pentru Promovarea Sanatatii Femeii, parte componenta a Directiei de Sanatate Publica, care se ocupa de acordarea unui ajutor (financiar sau consiliere femeilor abuzate).In cadrul Directiei de Sanatate Publica Constanta functioneaza un centru care se ocupa de ajutorarea si acordarea consilierii femeilor maltratate. Femeile care apeleaza la Centrul pentru Promovarea Sanatatii Femeii beneficiaza de consiliere gratuita juridica, psihologica, dar si consiliere in ceea ce priveste eliberarea actelor medico-legale. Directorul interimar al Directiei de Sanatate Publica Constanta, Camelia Ciubotaru, a declarat ca toate cheltuielile legate de eliberarea actelor medico-legale pentru persoanele care sunt considerate cazuri sociale au fost si sunt suportate de catre Fundatia "Comunitati Sanatoase". Acesta a mai precizat faptul ca se are in vedere construirea unui adapost pentru femeile care doresc sa plece de acasa din cauza modului barbar in care sunt tratate, insa nu au o alta locuinta sau rude la care sa apeleze. "Am cerut ajutorul Consiliilor Local si Judetean Constanta pentru acordarea unei cladiri, insa nu am primit nici un raspuns pana acum. Oricum, construirea unui adapost social ramane un proiect prioritar", a mentionat Camelia Ciubotaru. Centrul pentru Promovarea Sanatatii Femeii este finantat, in mare parte, de Fundatia "Comunitati Sanatoase", in colaborare cu Primaria Municipiului Constanta si cu diverse firme ce acorda sponsorizari. Pe intreg parcursul anului 2001, centrul a acordat asistenta unui numar de 284 de femei, in timp ce in primul semestru al acestui an (perioada ianuarie-iulie) 149 de femei au apelat la serviciile acestui centru. Pe parcursul lunii trecute, peste 30 de femei au cazut victime brutalitatii sotilor sau concubinilor. Coordonatoarea centrului, Atena Caranicola, a declarat ca femeile au fost ajutate in ceea ce priveste inaintarea divorturilor, a actiunilor de partaj, iar o mare parte dintre acestea au primit sprijin financiar pentru plata taxelor de evacuare. Femeile alungate din locuinte, mai ales cele cu copii, au fost ajutate pentru a-si gasi un adapost si au beneficiat de consiliere din partea psihologului acestui Centru pentru Promovarea Sanatatii Femeii. "Colaboram foarte bine cu Politia Municipiului Constanta care ne ajuta in derularea anchetelor sociale in cazul femeilor batute, dar si cu Organizatia non-guvernamentala "World Vision" si cu Directia pentru Protectia Copilului", a declarat directorul interimar al Directiei de Sanatate Publica Constanta, Camelia Ciubotaru. Motivele pentru care femeile cad victime furiei oarbe a sotilor sau concubinilor sunt saracia, lipsa unui loc de munca stabil si numarul mare al copiilor. Pe langa toate acestea, locul intai este reprezentat de consumul excesiv al bauturilor alcoolice. Femeile abuzate sau care au nevoie de consiliere de orice tip pot apela, gratuit, la serviciile acestui centru, care isi are sediul pe aleea Lacramioarelor.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- cristina 24 Nov, 2016 10:19 Buna ma numesc cristina...am doi copii gemeni..sotul meu ma agreseaza fizic si psihic...ma ameninta mereu....va rog ajutatima cu un sfat..nu am unde sa merg cu copii... Nu am bani sa divortez....va rog sfatuitima ...va multumesc..
- florentina 10 Nov, 2010 12:26 BUNA,sunt din bucuresti sector 1. Am o prietena care este maltratata de sotul ei si doresc sa o ajut .Are 4 copii si nu stie unde sa se adreseze si ce trebuie sa faca e hotarata sa divorteze o maltrateaza pe ea si pe copii .Va rog daca puteti sa ne andrumati unde si ce trebuie sa faca. VA MULTUMESC