Fonduri insuficiente pentru bursele elevilor
Fonduri insuficiente pentru bursele elevilor
30 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
589
Marime text
Inspectoratul scolar a solicitat suplimentarea bugetului
Pentru ca valoarea unui stipendiu sa fie de cel putin 100.000 de lei este nevoie de fonduri suplimentare * Conducerile unitatilor scolare din Constanta au cerut acordarea a 16.097 de burse, cele mai multe fiind solicitate de elevii proveniti din familii cu venituri mici
Inspectoratul Scolar Judetean Constanta va solicita Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului suplimentarea fondului pentru burse cu 2,5 miliarde lei. Purtatorul de cuvant al ISJ, Liliana Timofte, a precizat ca s-au primit 2,4 miliarde lei pentru bursele destinate elevilor din invatamantul preuniversitar. Conducerile unitatilor scolare din Constanta au cerut acordarea a 16.097 de burse, insa pentru ca valoarea unui stipendiu sa fie de cel putin 100.000 de lei este nevoie de fonduri suplimentare. Bursele de la bugetul de stat reprezinta o forma de sprijin material vizand atat protectia sociala, cat si stimularea elevilor care obtin rezultate foarte bune la invatatura si disciplina. Bursele de merit si bursele de studiu se acorda elevilor din invatamantul preuniversitar de stat, cursuri de zi, in functie de rezultatele obtinute la invatatura. In acest an au fost depuse 346 de dosare pentru bursele de studiu si 187 pentru cele de merit, ambele fiind acordate numai elevilor de liceu. Media pentru subventia de studiu a crescut de la 9.50 la 9.70, iar pentru cea de merit liceenii trebuie sa aiba minim 9.80. De asemenea, au mai fost solicitate 22 de burse artistice si 84 sportive, care sunt acordate celor care obtin rezultate de valoare in manifestari interne si internationale cu caracter cultural-artistic sau sportiv. Pentru elevii care au ocupat locurile I, II si III la fazele nationale ale olimpiadelor pe discipline sau care s-au calificat la olimpiadele internationale au fost propuse 27 de burse de performanta. Liliana Timofte a precizat ca cele mai multe burse au fost acordate celor care provin din familii cu venituri mici, respectiv 15.125. Pe langa acestea au mai fost solicitate 318 de burse pentru copii orfani sau bolnavi, 155 pentru elevii cu parinti revolutionari si 499 pentru cei scolarizati intr-o alta localitate. Subventiile de ajutor social se acorda la inceputul anului scolar si pot fi revizuite trimestrial, in functie de modificarile intervenite privind veniturile nete lunare ale familiei. Acestea se acorda pe perioada cursurilor scolare, inclusiv pe timpul pregatirii si sustinerii examenului de bacalaureat sau de diploma. In cadrul Consiliului de Administratie al ISJ, care a avut loc la inceputul acestei saptamani, s-a stabilit ca valoarea unei burse sociale sa fie de 100.000 de lei, iar a celor de studiu si performanta, de 150.000 de lei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii