Fonduri pentru bursele studentilor pe luna octombrie
Fonduri pentru bursele studentilor pe luna octombrie
28 Oct, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
775
Marime text
Cursantii integralisti primesc subventii de la stat
Numarul burselor acordate pentru fiecare facultate, precum si cuantumul acestora se vor stabili in cadrul unei intalniri intre membrii facultatilor constantene de stat si reprezentantii studentilor, ce va avea loc pe 29 octombrie * Reprezentantii MECT au promis ca, in acest an, valoarea stipendiilor acordate studentilor sa fie majorate cu 15%
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a aprobat pentru luna octombrie un buget de aproximativ de 2,4 miliarde lei pentru bursele studentilor de la Universitatea "Ovidius". Acestia pot beneficia, in cazul in care sunt integralisti, de burse de merit, de studiu si de ajutor social. Pentru a beneficia de o bursa, studentii de la cursurile de zi trebuie sa aiba media minim 7.00, iar cei din invatamantul postuniversitar, 8.50. Burse de merit si de studiu pot primi cursantii care au avut rezultate deosebite pe toata durata anului universitar 2003-2004. Cele de ajutor social se acorda studentilor care nu primesc bursa de studiu sau merit si care nu au realizat in ultimele trei luni un venit mediu pe membru de familie mai mare decat salariul minim pe economie. Astfel de subventii mai pot fi acordate studentilor care sufera de o afectiune grava, in baza adeverintelor medicale eliberate sau vizate de medicii Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Numarul burselor acordate pentru fiecare facultate, precum si cuantumul acestora se vor stabili in cadrul unei intalniri intre membrii facultatilor constantene de stat si reprezentantii studentilor, ce va avea loc pe 29 octombrie. Reprezentantii MECT au promis ca, in acest an, valoarea stipendiilor acordate studentilor sa fie majorate cu 15%. Prorectorul Universitatii "Ovidius" a declarat ca studentii vor depune dosarele pentru acordarea burselor incepand cu aceasta saptamana.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii