Fonduri suplimentare pentru bursele elevilor
Fonduri suplimentare pentru bursele elevilorSubventii pentru lunile septembrie si octombrie
Pentru a acorda stipendii de minim 100.000 de lei, ISJ a solicitat ministerului suplimentarea fondurilor bugetare * Cererea inspectoratului scolar a fost aprobata * Peste 16.000 de elevi din judetul Constanta au primit burse de studiu, de merit, de performanta si de ajutor social pe doua luni * In prima decada din decembrie vor fi alocate sumele pentru bursele pe luna noiembrie
Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a suplimentat fondul de burse pentru elevi cu 2,5 miliarde lei, astfel incat valoarea acestora sa fie cuprinsa intre 100.000 si 150.000 de lei. Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean Constanta, Liliana Timofte, a declarat ca MECT a trimis deja prima transa pentru a fi acordate bursele pentru lunile septembrie si octombrie, urmand ca in perioada urmatoare sa soseasca fondurile pentru luna noiembrie. Directorii institutiilor de invatamant preuniversitar din Constanta au cerut acordarea a peste 16.000 de burse. Aceste stipendii sunt acordate elevilor de la bugetul de stat, pentru a-i sprijini material pe cei care provin din familii nevoiase, dar si pentru a-i stimula pe cei care au rezultate bune la concursuri nationale si internationale. Aproximativ 340 de elevi care au avut, in anul scolar precedent, medii cuprinse 9.50 si 9.70 au beneficiat de burse de studiu, in timp ce alti 187 care au obtinut minim media 9.80 au primit burse de merit. De asemenea, au fost alocate fonduri pentru acordarea a 27 de burse de performanta elevilor care au ocupat podiumul la fazele nationale ale olimpiadelor pe discipline sau care s-au calificat la concursuri scolare internationale, precum si pentru acordarea a 106 stipendii artistice si sportive pentru cei care au a realizat rezultate de valoare la manifestari cu caracter cultural-artistic sau sportiv. Toti acesti elevi vor beneficia de burse a caror valoare este de 150.000 de lei pe luna. Bursele sociale de 100.000 de lei pe luna au fost primite de 318 copii orfani sau bolnavi, 155 de elevi cu parinti revolutionari si 499 de scolari care invata intr-o alta localitate decat cea de domiciliu. Reprezentantii ISJ Constanta au precizat ca bursele de ajutor social pot fi revizuite trimestrial, in functie de modificarile intervenite privind veniturile nete lunare ale familiei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp