Furtul capacelor de canalizare, pericol pentru vieţile constănţenilor
Furtul capacelor de canalizare, pericol pentru vieţile constănţenilorÎn ultimele şase luni au fost sustrase aproape o mie de componente metalice (capace de cămine de apă, de canalizare şi de vane carosabile sau necarosabile, rame metalice aferente căminelor şi grătare pluviale). Numai sâmbătă noapte, de pe raza municipiului au fost sustrase 11 capace de pe căminele de alimentare cu apă sau de canalizare. Cele mai multe componente, şase bucăţi, au dispărut din zona Tomis III - Alfa Beta, celelalte patru fiind sustrase de pe bulevardul Aurel Vlaicu şi de pe aleea Stadionului.
Lipsa acestor capace poate duce la producerea unor evenimente cu consecinţe extrem de grave, inclusiv pierderi de vieţi omeneşti, pe lângă pagubele financiare însemnate suportate atât de către societatea noastră, cât şi de către proprietarii de automobile care au avut „norocul" să treacă prin zona respectivă.
„Pentru evitarea acestor situaţii, RAJA Constanţa lansează un apel către toţi cetăţenii, care trebuie să informeze imediat societatea în cazul dispariţiei oricărui capac de pe căminele de apă şi de canalizare, pentru ca acestea să fie înlocuite în timpul cel mai scurt. Cetăţenii care observă lipsa capacelor sau acţiunile de furt pot sesiza dispeceratul RAJA Constanţa, la numărul de telefon 0241/66.44.44, sau Poliţia, la numărul de telefon 112.
Informarea RAJA Constanţa în timpul cel mai scurt este singura măsură viabilă prin care se poate evita apariţia producerii unor accidente în urma acţiunilor de furt ale capacelor. Totodată, RAJA Constanţa lansează un apel şi către agenţii economici autorizaţi în valorificarea deşeurilor, care, conform OUG 16/2001, au obligaţia să verifice provenienţa deşeurilor - capacelor. În cazul în care provenienţa acestor capace nu poate fi justificată legal, agenţii economici valorificatori sunt rugaţi să anunţe dispeceratul RAJA Constanţa sau cea mai apropiată unitate de poliţie", a declarat Irina Oprea, purtător de cuvânt al SC RAJA SA.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp