Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:05 26 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gălăgie la Fratelli (video)

ro

22 Feb, 2011 00:00 3318 Marime text
Anketa_Frateli_1.jpgDe trei luni,weekend de weekend, constănţenii care locuiesc pe strada Răscoala 1907, nu pot pune geană pe geană, din cauza zgomotului infernal. În zonă a fost deschis unul din cele mai de fitze cluburi de la malul mării, căruia îi trec pragul sute de tineri în fiecare sfârşit de săptămână.

Ptr ei, dj-eii folosesc sonorizarea la maximum, fără să ţină cont de neplăcerile provocate celor care vor să se odihnească. Cu aceeaşi problemă se confruntă şi cei care sunt cazaţi la hotelul situat vis-a-vis. Managerul unităţii de cazare spune că în toiul nopţii a fost nevoit să-i cazeze pe oameni în alte camere sau, mai rău, să-i lase să plece. De pe 2 decembrie de când a fost deschis clubul, a început şi coşmarul localnicilor din zonă. Oamenii spun că nici măcar nu au fost întrebaţi dacă sunt de acord cu deschiderea clubului în zonă, aşa cum prevede legislaţia. Mai mult, patronii au "uitat" să antifoneze clădirea, astfel încât muzica să fie auzită doar în club, nu şi în casele oamenilor. La fel de mult suferă şi patronii hotelului amplasat vis-a-vis de club, dar şi
cei care au ... "ghinionul" să se cazeze aici. Angajaţii hotelului povestesc că nu de puţine ori s-au trezit în toiul noptii cu clientii în receptie, aceştia cerând să fie mutaţi în alte camere pentru că nu se puteau odihni din cauza zgomotului . Chiar şi aşa, mulţi turişti au cedat nervos şi au căutat alte locaţii. Asta în ciuda faptului că turişii beneficiau aici de condiţii excelente de cazare. Şi cum toate aceste aspecte nu ar fi de ajuns, angajaţii şi turiştii hotelului mai au de înfruntat o problemă. Deşi unitatea de cazare este dotată cu peste 20 de locuri de parcare , în weekend clienţii sunt nevoiţi să parcheze fie pe trotuare, fie la câteva sute de metri distanţă, şi asta deoarece în parcarea hotelului îşi lasă autoturismele de fitze clienţii clubului. Cei care locuiesc în zonă au făcut tot felul de reclamaţii, în care s-au plâns autorităţilor de chinul prin care sunt nevoiţi să treacă week-end de week-end. Cu toate acestea, oamenii legii spun că sunt cu mâinile legate. Abia după ce prefectul judetului Claudiu Iorga Palaz a dat dispoziţie, mai multe echipe formate din inspectori ;i comisari ai Gărzii Financiare, politişti şi jandarmi au descins în cluburile cu probleme similare . Aceasta măsură a fost luată după ce locatarii au reclamat în nenumărate rânduri autorităţilor poluarea sonoră. Se ghidează după legea junglei . Asta spun oamenii despre modul în care se circulă sau mai bine spus nu se circula pe strada Rascoala 1907 în fiecare weekend de aproape trei luni . Strada este pur şi simplu blocată , iar oamenii legii par că nu au nicio autoritate asupa petrecăreţilor. Lor li se adaugă zeci de taximetrişti care parchează în zonă la voia întâmplării, în aşteptarea clienţilor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii