Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:57 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Genocid ecologic in sudul litoralului Depozit ilegal de gunoi in calea turistilor din Venus (galerie foto)

ro

05 Jul, 2010 03:38 1861 Marime text
Genocid_____.jpgSudul litoralului stă, o dată în plus, sub zodia nefericită a distrugerii ecologice. La numai doi kilometri distanţă de Mangalia, într-o zonă despre care cotidianul nostru a mai scris în urmă cu ceva timp, un depozit ilegal de gunoi se ridică, pe verticală, pe zi ce trece. Semnalul de alarmă a fost tras, în urmă cu câteva zile, de către Asociaţia Drepturilor Civile din Mangalia, care a trimis Gărzii Naţionale de Mediu (comisariatele Bucureşti şi Constanţa) o sesizare prin care semnala dezastrul ecologic din zona intersecţiei Venus-Jupiter. Prim comisarul Gărzii de mediu Constanţa a răspuns asociaţiei că, drept urmare a sesizării, a înaintat primăriei Mangalia o adresă prin care instituţia trebuie să ia măsuri pentru igienizarea zonei.

La faţa locului, situaţia este cu mult mai gravă decât şi-o pot închipui atât mangalioţii, dar şi turiştii aflaţi în vizită la Herghelia Mangalia sau doar în tranzit pe lângă depozitul ilegal de gunoi (acesta se află la numai 20-30 de metri de singura şosea care leagă acum DN39 de staţiunea Venus).

Peisaj dezolant: WC-uri murdare, sticle şi doze de bere, alge putrezite şi gunoi menajer

Tone de alge în putrefacţie - semn că există operatori de plajă care nu s-au mai obosit să încheie contracte de salubrizare a acestora, preferând, poate, să considere algele drept „material biodegradabil" şi să le aducă aici -, mormane de resturi de materiale de construcţii, iarbă cosită şi depozitată în baloturi învelite cu grijă în saci de plastic, gunoi menajer cât cuprinde şi, deasupra tuturor, un miros greu ce întâmpină oaspeţii din sudul litoralului. Printre mormanele nesfârşite de gunoi poate fi văzut câte un grup de copii, localnici ai Hergheliei sau ai familiilor extrem de sărace ce s-au aciuat prin zonă.

Primăria Mangalia ne-a dat asigurări că situaţia va fi remediată cât de curând. Viceprimarul urbei, Ion Mincă, ce are în atribuţii şi şefia Direcţiei de Gospodărire Comunală, afirmă că, deocamdată, nu i-a parvenit adresa de la Garda de Mediu: „Probabil a fost trimisă vineri şi o să o găsesc la primărie luni". „Însă eu, unul, m-am sesizat de la dumneavoastră în acest caz şi voi lua toate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei, mai ales că este vorba despre o zonă intens circulată de localnici şi turişti", concluzionează viceprimarul de Mangalia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii