Gradinita nr. 1 din Corbu si-a deschis portile (galerie foto)
Gradinita nr. 1 din Corbu si-a deschis portile (galerie foto)Instituţia de învăţământ preşcolar a fost inaugurată ieri, cu ocazia deschiderii noului an şcolar.
La eveniment au fost prezenţi, alături de colectivul cadrelor didactice din comună, viceprimarul Gheorghe Stanciu şi consilieri locali. Primarul Marian Gălbinaşu a lipsit ieri din comună, fiind plecat la Barcelona, alături de vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Constanţa şi de alţi primari, la Conferinţa internaţională privind dezvoltarea durabilă a oraşelor port.
La festivitatea de deschidere au fost prezenţi şi reprezentanţii postului local de poliţie, care i-au asigurat pe părinţi, bunici, dar şi pe doamnele educatoare de tot sprijinul lor pe parcursul noului an şcolar. Primarul comunei Corbu ne-a declarat, săptămâna trecută, că doreşte ca grădiniţa să se numească „101 dalmaţieni". Consiliul Local şi-a dat deja acordul în acest sens, însă este nevoie şi de aprobarea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Clădirea grădiniţei noi din Corbu este una ultramodernă, construită în regim S+P+1 şi conform normelor europene. Imobilul dispune de cinci săli de clasă spaţioase, cu o suprafaţă de aproximativ 72 metri pătraţi. Pentru ca grădiniţa să fie conformă standardelor europene, s-a ţinut cont până şi de suprafaţa în metri pătraţi de lumină naturală necesară - dimensiunea geamurilor. Pe lângă încăperile în care vor funcţiona cele cinci grupe, grădiniţa dispune şi de spaţiu pentru amenajarea unui cabinet medical, de cancelarie, încăpere pentru depozitarea produselor din programul „Corn şi lapte", de grupuri sanitare pe măsura copiilor şi de trei balcoane.
Atmosferă de poveste
Atmosfera din interior este una primitoare, picturile de pe pereţi alcătuind un cadru ca de poveste. Aşa au fost întâmpinaţi cei mici, la începerea noului an şcolar. Chiar de la intrare, preşcolarii au fost primiţi cu un desen reprezentându-i pe cei „101 dalmaţieni", pictat pe faţada clădirii. Investiţia totală se cifrează la aproximativ 19 miliarde de lei, din care şapte reprezintă contribuţia Ministerului Educaţiei, iar restul de 12 miliarde de lei vechi, a Consiliului Local. Cheltuielile nu includ mobilierul, care va fi achiziţionat cu sprijinul a doi sponsori: Celco şi Rompetrol. De altfel, reprezentanţii Consiliului Local au şi precizat că TIR-ul cu mobilier va sosi astăzi.
„Compania noastră a fost întotdeauna aproape de membrii comunităţilor în vecinătatea cărora ne desfăşurăm activitatea. De data aceasta ne-am aflat lângă cei mai mici membri ai comunităţii din Corbu, cărora ne bucurăm că le-am putut oferi şansa de a-şi desfăşura activităţile într-o grădiniţă dotată cu mobilier nou", a declarat Cosmin Turcu, director general al Rompetrol Rafinare. Prezent la festivitatea de deschidere a noii grădiniţe, viceprimarul comunei Corbu, Gheorghe Stanciu, a precizat: „Ajutorul care a venit de la Rompetrol Rafinare, în ceea ce priveşte achiziţionarea mobilierului pentru grădiniţă, se înscrie într-o tradiţie veche a colaborării între Primăria Corbu şi Rompetrol Rafinare. Acest ajutor a fost unul binevenit, astfel că am putut deschide grădiniţa în timp pentru noul an de învăţământ". Un cuvânt de mulţumire pentru sprijinul acordat a avut şi directorul Grădiniţei nr. 1 din Corbu, Aura Enică. „O clădire nouă avea nevoie de o utilare cu mobilier pe măsură, o utilare care, fără ajutorul Rompetrol Rafinare, nu ar fi putut fi acoperită. Mulţumesc în numele cadrelor didactice şi al copiilor pentru sprijinul substanţial acordat şi pentru că ne-aţi făcut munca mai uşoară, a declarat Aura Enică.
Potrivit directoarei Grădiniţei nr. 1, pentru anul şcolar 2009 - 2010 s-au înscris 115 copii, care vor forma cinci grupe: una mijlocie, două mari şi două mari-pregătitoare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp