Haos la bacalaureat
Haos la bacalaureat
07 Jul, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
781
Marime text
Erori in organizarea examenului national
Cu toate incercarile Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, examenul de bacalaureat, desfasurat in noua formula, a avut multe lacune * Cei mai afectati de aceste greselile au fost elevii
Modul de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat, din acest an, a fost modificat in totalitate de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului. In primul rand, elevii au avut de dat teste grila, iar lucrarile au fost corectate si notate in aceeasi zi, in prezenta candidatului si a unor martori. Cu toate incercarile ministerului, examenul de bacalaureat, desfasurat in aceasta formula, a avut multe lacune, care i-au afectat pe elevi. In primul rand, acestia au fost anuntati tarziu de faptul ca au dreptul sa participe la toate probele, indiferent daca sunt respinsi pe parcursul desfasurarii examenului. In sesiunea din august, ei urmau sa sustina examen doar la probele la care fusesera declarati respinsi. Ordinul a sosit in ultima zi a examenului de bacalaureat la Inspectoratul Scolar Constanta. Din aceasta cauza, foarte multi elevi respinsi in primele zile s-au vazut pusi in situatia de a sustine in toamna toate probele, doar pentru ca reprezentantii MECT au "uitat" sa le aduca la cunostinta noua prevedere. Deoarece multi elevi nu au stiut la timp de acest ordin, MECT a decis ca acesti elevi sa sustina o proba speciala pe 5 iulie. Solicitarile trebuiau facute in scris la centrele de examen unde candidatii au sustinut probe. Acelasi ordin preciza ca elevii nu pot solicita reluarea probei la disciplina la care au fost respinsi, precum si ca, indiferent de participarea si de rezultatele pe care le vor obtine candidatii la proba speciala, ei sunt considerati respinsi la examenul de bacalaureat din aceasta sesiune. De asemenea, nu au putut participa la proba speciala nici cei care au absentat sau care au fost eliminati din examen. Inspectorul scolar Vasile Brusalis a declarat ca proba speciala nu s-a sustinut si la Constanta. "Elevii nu au depus cereri pentru a se inscrie la proba speciala si, de aceea, MECT nu a aprobat organizarea acestei probe la noi. Conform unor statistici realizate de Inspectoratul Scolar, aproximativ 30 de elevi ar fi putut participa la aceasta proba", a precizat Vasile Brusalis.Test grila cu greseli de ortografie
Toti candidatii care au ales pentru ultima proba limba engleza vor primi doua puncte din oficiu. Reprezentatii MECT au descoperit, dupa incheierea probei, ca unul din itemii testului de limba engleza continea o greseala de ortografie. In consecinta, s-a decis ca toti participantii la aceasta proba sa primeasca cele doua puncte pentru exercitiul respectiv, chiar daca nu il rezolvasera corect. Inspectorul scolar Adriana Gheorghe a declarat ca elevii trebuiau sa obtina 100 de puncte pentru proba maxima. Astfel, candidatii vor primi, de fapt, cate 20 de sutimi in plus la nota acordata initial. Cu toate problemele iscate pe parcursul derularii concursului national, absolventii de liceu au incheiat totusi, vineri, examenul de bacalaureat. Reprezentantii Inspectoratul Scolar Judetean au precizat ca din cei 6.700 de elevi, care au participat la ultima proba, 99 au fost declarati respinsi. Toti cei respinsi la una din probele desfasurate in aceasta sesiune vor sustine un nou examen in luna august.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii