Inaugurare la Năvodari Spaţiul din jurul Bisericii Sfintei Parascheva, amenajat cu flori şi pavele
Inaugurare la Năvodari: Spaţiul din jurul Bisericii Sfintei Parascheva, amenajat cu flori şi paveleAngajaţii societăţii Termica Distribuţie Năvodari au lucrat la foc continuu pentru a termina amenajarea zonei de lângă biserica Cuvioasa Parascheva din oraş. Potrivit directorului societăţii, Alexandru Manu, au fost puse pavele, băncuţe pentru credincioşi, au fost plantate flori şi asfaltate aleile din jurul lăcaşului de cult.
„În total au fost amenajate circa o mie de metri pătraţi, iar lucrarea a ajuns la 100.000 de lei. De altfel, asemenea spaţii verzi vor fi amenajate la toate bisericile din oraş", a precizat directorul Alexandru Manu. De asemenea, în câteva zile vor fi turnaţi ultimii metri de asfalt pe strada Panseluţelor, unde au fost, de altfel, înfiinţate şi câteva parcări. Astfel, locuitorii oraşului nu vor mai avea probleme cu găsirea unui loc pentru autoturism. „Săptămâna această vom turna asfaltul şi putem spune că am mai rezolvat cu o parte dinte locurile de parcare. Cea mai mare parcare dintre cele zece are peste 2.000 de mp", a mai explicat directorul Alexandru Manu. Pe de altă parte, angajaţii societăţi continuă montarea celor 600 de stâlpi de electricitate în oraş, pentru care primăria a scos din buzunare 24.000 de lei. Ulterior, stâlpii vor fi preluaţi de compania Enel Distribuţie Dobrogea, în baza unui contract de comodat. „Stâlpii vor fi puşi în acele zone în care lipsesc. Vorbim de Mamaia Sat, Depozitul 10, drumul dintre Năvodari şi Mamaia Sat, peninsulă. Costurile lucrării, în care este inclusă şi valoarea stâlpilor de electricitate, se ridică la un milion de lei", a conchis directorul SC Termica Distribuţie, Alexandru Manu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp