Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:18 12 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Infometata de propriul sau fiu

ro

12 Nov, 2002 00:00 942 Marime text

Centrul de Asistenta Sociala a reusit sa ajute o batrana nevazatoare

Batrana sustinea faptul ca acesta nu ii dadea niciodata banii pentru care muncise toata viata si era lasata sa moara de foame * Din aceasta cauza, septuagenara a fost adusa in stare foarte grava la Spitalul Clinic de Urgenta Constanta * Dupa ce s-a refacut, a descoperit ca fiul sau vanduse casa si se mutase la socri

Aproape zilnic, cateva persoane isi pierd viata din cauza faptului ca sunt oameni ai strazii, care nu au nici o posibilitate de a apela la serviciile unui medic de specialitate. Pentru astfel de cazuri s-a infiintat, in urma cu trei ani, un centru social. Acesta functioneaza in cadrul Spitalului de Urgenta Constanta si se confrunta cu foarte multe dificultati. In primul rand, centrul nu are o finantare proprie, cu alte cuvinte, trebuie sa se multumeasca cu banii care sunt alocati din fondurile si asa insuficiente ale spitalului. Pacientii care sunt tratati nu au unde sa se duca dupa ce sunt externati, asa ca mai poposesc o perioada pana cand primaria le gaseste un adapost. Mare parte dintre acestia sunt trimisi la caminul-spital din Techirghiol sau din Poarta Alba, aceasta fiind o solutie ca ei sa paraseasca Spitalul de Urgenta Constanta. Reporterii ZIUA de Constanta va prezinta cazul unei batrane nevazatoare, infometata de propriul sau fiu si de sotia acestuia.In cadrul Spitalului de Urgenta Constanta functioneaza, de aproape trei ani, un centru social care are ca principala activitate acordarea asistentei medicale gratuite persoanelor care nu fac dovada faptului ca au asigurare de sanatate sau nu au buletine de identitate pentru ca nu au locuinta. In cadrul acestui centru social functioneaza doua sectii: una pentru copii si alta pentru adulti. Centrul se confrunta cu diverse dificultati, pornind de la lipsa fondurilor si pana la slaba colaborare cu Primaria Constanta. Contabilul sef, Niculina Glodarenco, a declarat ca, pe anul 2001 s-au cheltuit 544.623.000 lei pentru un numar de 758 de pacienti, iar de la inceputul acestui an si pana in prezent au fost tratate 508 persoane, care au necesitat ingrijiri medicale ce s-au ridicat la suma de 497.415.820 lei. Centrul social nu are o finantare aparte. Banii provin din fondurile Spitalului de Urgenta, fapt pentru care acestea sunt insuficiente. Asistentul social din cadrul acestui centru, Paula Ceapa, a declarat ca, zilnic, sunt preluate si urmarite diferite cazuri, in functie de gravitatea lor. "Zi de zi, trimitem adrese catre Primaria Constanta, catre Administratia Financiara pentru cazurile fara acte. Incercam sa facem rost de adresele sau de buletinele de identitate ale acestor pacienti, insa colaborarea cu primaria este foarte slaba", a explicat asistentul social Paula Ceapa. Primaria motiveaza lipsa sa de eficienta invocand diverse probleme cu care se confrunta, cum ar fi inexistenta locuintelor sociale, a fondurilor, sau faptul ca pacientii nu au o adresa la care sa se poata trimita ajutorul social. Dupa ce persoanele fara buletin sau carte de identitate sunt externate, acestia nu mai sunt considerati pacienti ai spitalului, devenind cazuri sociale. Normal, ei ar trebui preluati de primarie, insa spitalul este obligat sa ii mai tina ceva timp pana cand primaria gaseste solutii pentru rezolvarea tuturor problemelor, iar acest lucru intarzie de fiecare data. De obicei, pacientii de acest gen sunt internati la caminul-spital din Techirghiol sau in cel din Poarta Alba. In cursul saptamanii trecute, registratorii medicali din cadrul Centrului de Asistenta Sociala au reusit sa rezolve un caz social extrem de complicat. Este vorba despre o batrana in varsta de aproximativ 70 de ani, nevazatoare care a fost internata in cadrul sectiei Medicale a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Aceasta locuia intr-un apartament cu doua camere, impreuna cu fiul sau si sotia acestuia. Din cauza faptului ca pensia femeii era foarte mica, iar veniturile celor doi nu le mai permiteau sa locuiasca in acel apartament, fiul l-a vandut si s-au mutat, toti trei, la Navodari. Dat fiind faptul ca batrana era nevazatoare, cea care ii ridica pensia, lunar, era nora sa. Batrana sustinea faptul ca aceasta nu ii dadea niciodata banii pentru care muncise toata viata si era lasata sa moara de foame chiar de propriul sau fiu. Din aceasta cauza, septuagenara a fost adusa in stare foarte grava, suferind de cadere de calciu si anemie, la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta. Pe tot parcursul internarii sale, fiul si nora nu au vizitat-o decat o singura data. Registratorii medicali din cadrul Centrului Social au declarat ca, dupa externare, batrana a fost dusa acasa, in Navodari, insa fiul ei a vandut si casa aceea si s-a mutat, impreuna cu sotia sa, la socri, nedorind sa aiba grija si de propria lui mama. Actele de identitate, certificatul de nastere si cuponul de pensii apartinand batranei nevazatoare se aflau in posesia fiului. Registratorii medicali au marturisit ca au avut mari probleme cu fiul batranei din cauza faptului ca nu dorea sa restituie toate aceste documente, fapt pentru care femeia nu putea fi internata in nici un camin-spital sau azil. Dupa cateva zile de insistente si presiuni, registratorii medicali din cadrul Centrului Social al Spitalului Clinic Judetean Constanta au reusit sa-l convinga pe fiul batranei sa restituie toate documentele necesare. In prezent septuagenara nevazatoare se afla internata in caminul-spital din Poarta Alba.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii