Ioan Tofolean ar putea fi viitorul director al spitalului
Ioan Tofolean ar putea fi viitorul director al spitalului
16 Dec, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
892
Marime text
Ministerul a trimis ordinele de demitere a vechilor manageri
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a semnat ieri ordinele de demitere a comitetelor directoare si a directorilor generali din toate cele 15 spitale din intreaga tara. Ca urmare, fiecare ordin in parte este insotit de o expunere a motivelor demiterii. "Nu este just sa facem publice aceste motive inainte ca ordinul sa ajunga la directorul de spital care a fost revocat din functie, motiv pentru care voi lasa la alegerea lor decizia momentului in care acestea vor fi publice", a declarat acesta. Desi autoritatile nu au trimis inca nici un document oficial prin care sa numeasca directorii interimari ai Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, se pare ca zvonurile nu au incetat sa apara. Astfel ca, se tot aude ca directorul general al SCJU ar putea fi Ioan Tofolean, director de cercetare, Eduard Circo, si director adjunct, Baz Radu. De precizat ca la finele saptamanii trecute, intreaga conducere a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta, precum si Consiliul de Administratie au fost demisi de catre reprezentantii Ministerului Sanatatii. Motivele care au stat la baza acestei decizii au fost legate, in mod special, de neregulile descoperite de reprezentantii DSPJ Constanta, dar si de celelalte echipe de control ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate si cele ale ministerului, cu ocazia controlului efectuat de curand la mai multe unitati sanitare din judet.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii