Jucarii obscene interzise la vanzare de inspectorii OPC
Jucarii obscene interzise la vanzare de inspectorii OPC
23 Dec, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1065
Marime text
Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor au efectuat, in perioada 03-18 decembrie, 24 de actiuni de control ce au vizat respectarea prevederilor legale la comercializarea jucariilor. Din totalul controalelor 14 au fost efectuate la agentii economici din municipiul Constanta, iar celelalte zece in judet. Au fost verificate produse in valoare de aproximativ 258 de milioane de lei, fiind descoperita cu abateri marfa in suma de 107,7 milioane de lei, ceea ce reprezinta 41,8 procente din totalul produselor controlate. Cu deficiente in ceea ce priveste comercializarea jucariilor au fost descoperiti majoritatea agentilor economici verificati. Astfel, la 22 din cei 24 au fost constatate abateri de informare, respectiv produsele nu aveau etichete cu elemente de identificare. De asemenea, unele etichete erau incomplete sau nu erau traduse in limba romana. 795 de jucarii diferite, in valoare de peste 90 de milioane de lei, nu aveau la intreaga cantitate mentionate pe ambalajul de desfacere numele si adresa importatorului, iar avertizarile nu erau traduse in limba romana. Jucariile erau de import China, iar furnizorii sunt societatile Efect Expo Co SRL, Yan SHI Impex SRL si Diamara Style Co SRL, toate din Bucuresti. Produsele respective erau comercializate de firmele Sinesc SRL Tuzla, cu punct de lucru in Constanta, Danilex SRL, PF Ali Ghiulsen, Sigeco Impex SRL si AP Ana Maria, toate din Constanta. In urma controalelor au mai fost descoperite 156 de jucarii diferite care erau oferite la comercializare fara a fi insotite de etichete cu elemente de identificare, in special jucarii din plus, care nu aveau nici ambalaj de desfacere. Cu ocazia verificarilor, la societatea Danilex SRL Constanta s-au gasit la comercializare trei papusi "Fleshing", cu baterii, in valoare de peste un milion de lei, import China, care faceau gesturi obscene. Desi pe eticheta de pret era mentionat ca acestea sunt jucarii pentru adulti, erau comercializate in acelasi spatiu cu cele destinate copiilor. Pe perioada actiunii de control, pentru deficientele constatate au fost oprite temporar de la vanzare produse in valoare de peste 105 milioane de lei si alte sapte jucarii, in valoare de 2,1 milioane de lei, au fost interzise. Pentru neregulile descoperite s-au aplicat 22 de amenzi in suma de 57,5 milioane de lei. In paralel cu aceasta actiune, inspectorii OPC au desfasurat si controale de rutina. Astfel, in perioada 15-20 decembrie, s-au efectuat 66 de inspectii, fiind intocmite 53 de procese-verbale de constatare a contraventiei. Au fost verificate marfuri de aproximativ 1,2 miliarde lei, fiind oprite definitiv de la vanzare produse de 99,5 milioane lei. Valoarea totala a sanctiunilor a fost de 148,9 milioane de lei. Printre cei sanctionati s-a numarat AF Ma - Ra din Lumina. Magazinul alimentar al societatii a fost inchis in momentul in care s-a aflat de prezenta inspectorilor OPC. Pentru obstructionarea controlului unitatea a fost amendata. Au mai fost sanctionate societati din Ovidiu, Horia si Mircea Voda, deoarece comercializau necorespunzator produse lactate si de panificatie, precum si bauturi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii