Legea stimulării, înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor va fi modificată
Legea stimulării, înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor va fi modificatăÎn data de 14 mai, la sediul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, a avut loc prezentarea de către Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (AIPPIMM) a proiectului de modificare a Legii nr. 346/2004. Principala temă a reuniunii Comitetului consultativ pentru dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii a fost aceea de a identifica, colecta şi sistematiza propuneri pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare. Principalul argument al acestei modificări legislative îl reprezintă necesitatea implementării principiilor şi recomandărilor prevăzute în documentul strategic european Small Business Act for Europe - COM (2008) 394 şi COM (2011) 78. Începând cu data de 14 mai, proiectul de modificare este supus timp de 30 de zile dezbaterii publice. El poate fi consultat pe site-ul Ministerului Economiei. Din discuţiile purtate de preşedintele CCINA Constanţa, Mihai Daraban, cu Ministru Lucian Isar, a reieşit disponibilitatea organizării unei astfel de consultări publice la sediul CCINA Constanţa, în perioada următoare. CCINA Constanţa trimite astfel solicitarea către toţi membrii Camerei, dar şi celorlalte firme din cadrul comunităţii de afaceri constănţene, să formuleze şi să transmită propuneri de modificare şi completare a Legii 346/2004, până în data de 23 mai. Propunerile, sugestiile şi opiniile privind proiectul de act normativ se primesc la adresa de e-mail office@ccina.ro sau la fax 0241.619.454.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp