Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:57 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Localnicii din Saraiu nu mai au centru de permanenta

ro

20 May, 2004 00:00 535 Marime text

Centrele de permanenta trebuie sa functioneze in regim de camera de garda in conformitate cu reglementarile legale in vigoare, rezolvand toate situatiile de urgenta * De asemenea, acestea sunt unitati sanitare care functioneaza in afara programului normal de lucru al cabinetelor medicale individuale (medici de familie) si care asigura continuitatea asistentei medicale primare * Directia de Sanatate Publica Judeteana, cu acordul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, a hotarat sa infiinteze un altul la Cumpana, urmand ca in cel mai scurt timp posibil sa se infiinteze un centru si la Navodari

Centrul de permanenta de la Saraiu a fost desfiintat zilele trecute pentru ca nu era eficient. Mai mult decat atat, se pare ca persoanele care se adresau acestui centru erau directionate, in mare parte, pentru investigatii medicale la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, deoarece medicii de acolo considerau ca afectiunile localnicilor nu sunt de competenta lor. Potrivit celor declarate de catre presedintele CJAS, doctorul Victorian Pastila, centrele de permanenta trebuie sa functioneze in regim de camera de garda, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare, rezolvand astfel situatiile de urgenta si acordand, dupa caz si cu precadere solicitantilor din teritoriul arondat, serviciile medicale cuprinse in pachetul de servicii medicale de baza prevazut in Normele metodologice de aplicare a contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului asigurarilor sociale de sanatate. De asemenea, aceste centre sunt unitati sanitare fara personalitate juridica care functioneaza in afara programului normal de lucru al cabinetelor medicale individuale (medici de familie), care asigura continuitatea asistentei medicale primare. Acestea se organizeaza in zone izolate sau greu accesibile, in localitatea cea mai dezvoltata din punct de vedere economic, preferandu-se apropierea unei substatii a serviciului judetean de ambulanta si care dispune de drumuri de acces catre toate localitatile arondate si catre localitati in care functioneaza unitati sanitare cu paturi care pot asigura rezolvarea in mod continuu a urgentelor medico-chirurgicale. Ca urmare, indiferent de simptomul cu care s-ar fi prezentat un anumit individ, el ar fi trebuit mai intai tratat in centrul de permanenta si abia apoi trimis la Constanta, in cazul in care medicii de acolo nu ar fi fost capabili sa rezolve cazul respectiv in unitate. La scurt timp dupa desfiintarea centrului de la Saraiu, Directia de Sanatate Publica Judeteana, cu acordul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, a hotarat sa infiinteze un altul la Cumpana, urmand ca in cel mai scurt timp posibil sa se infiinteze un centru si la Navodari. La randul lui, primarul din Saraiu, Vasile Bajan, a declarat ca desfiintarea centrului reprezinta o mare pierdere pentru comuna Saraiu, dar si pentru zonele limitrofe. Mai mult decat atat, el a mai mentionat ca nu a stiut nimic despre decizia CJAS si ca, daca ar fi fost anuntat din timp, ar fi putut contribui pentru ca acesta sa functioneze in continuare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii