Malta, castigatoarea „Trofeului Balada Nej"
Malta, castigatoarea „Trofeului Balada Nej"

Cea de-a treia ediţie a competiţiei gastronomice „Trofeul Balada Nej",
intitulată „Festin Autumnal", a avut invitaţi de peste hotare şi a excelat atât
din punct de vedere al participanţilor de peste hotare, cât şi al standardelor
europene la care a fost organizată.
Trofeul nu va rămâne în ţară, el fiind
adjudecat de echipa din Malta. Performanţele gastronomice ale concurenţilor au
fost răsplătite cu 2.000 euro. Au fost premiate şi echipele din Bulgaria, Cipru
şi România, care au primit diverse produse. Noutatea în cadrul acestei ediţii,
organizată de maestrul în arta culinară Neculai Nejloveanu, a constat în faptul
că, din această toamnă, competiţia a trecut de graniţele ţării şi s-a
transformat într-un concurs gastronomic internaţional. Cipru, Malta, Bulgaria
şi România au fost cele patru echipe care s-au întrecut în cadrul „Trofeului
Balda Nej". Echipa noastră a fost reprezentată de elevii Liceului de
Gastronomie, Restaurante şi Hoteluri „Ing. Nejloveanu Neculai". Este vorba
chiar despre învăţăceii organizatorului acestui eveniment, care aveau numai 16
ani. De altfel, una dintre condiţiile obligatorii pentru participare a fost ca
vârsta concurenţilor să nu fie mai mare de 25 de ani.
„Trofeul Balada Nej" s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, între 18 şi 19 septembrie, în cadrul Târgului de Turism „Bursa Litoral Delta Dunării".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp