Masuri de protectie pentru femeile insarcinate
Masuri de protectie pentru femeile insarcinateO noua reglementare legislativa va intra in vigoare din 2004
In momentul in care o salariata ramane insarcinata, trebuie sa isi anunte angajatorul in scris * Acesta are obligatia ca, in termen de zece zile, sa anunte reprezentantii ITM * Inspectorii vor efectua o serie de controale in vederea verificarii modului in care sunt respectate conditiile de munca * In cazul in care angajatorul va concedia o angajata pe motiv ca a ramas insarcinata, va putea fi dat in judecata
Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale a emis recent un proiect de ordonanta in ceea ce priveste protectia la locul de munca a femeilor insarcinate. "De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate in momentul in care raman insarcinate", a declarat Maria Petrica, inspector sef adjunct in cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Constanta. De foarte multe ori, au existat cazuri cand femeile insarcinate au fost, pur si simplu, disponibilizate de patronii ingroziti de gandul ca vor trebui sa le acorde, conform legii, concediu de maternitate si indemnizatie de crestere a copilului pana la varsta de doi ani. Au existat chiar cazuri in care femeile erau avertizate inca de la angajare ca nu cumva sa ramana insarcinate pentru ca isi vor pierde locul de munca. Din acelasi motiv, unii angajatori au de la bun inceput dorinta ca viitoarele angajate sa nu fie casatorite si sa nu aiba "obligatii", tocmai din cauza conceptiei ca o femeie casatorita poate in orice moment sa se decida sa faca un copil. Prin noul proiect de ordonanta se doreste prevederea faptului ca, in cazul in care angajatorul va concedia o angajata pe motiv ca a ramas insarcinata, va putea fi dat in judecata. In plus, o angajata insarcinata nu va putea fi pusa sa munceasca in ture de noapte, in medii insalubre, fiind necesar ca acestea sa fie transferate pe tura de zi sau pe alt post, cu mentinerea salariului de baza brut. In caz contrar, isi pot lua concediu de risc maternal, beneficiind de o indemnizatie egala cu media drepturilor salariale din cele zece luni anterioare solicitarii, fara sa depaseasca 75% din salariul mediu brut.In momentul in care o salariata ramane insarcinata, trebuie sa isi anunte angajatorul in scris, iar acesta are obligatia ca, in termen de zece zile, sa anunte Inspectoratul Teritorial de Munca, ai carui inspectori vor efectua o serie de controale in vederea verificarii modului in care sunt respectate conditiile de munca. Alte prevederi se leaga de situatia femeilor care alapteaza. Angajatorii sunt obligati sa le ofere acestora doua pauze pe zi, de cate o ora fiecare sau, in caz contrar, sa le reduca programul cu doua ore, fara sa le diminueze salariul. Ordonanta va intra in vigoare incepand cu anul 2004, iar in cazul nerespectarii prevederilor ei, se vor aplica amenzi de pana la 100 de milioane de lei.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp