Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:46 13 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicii de familie, fara limite

ro

31 Oct, 2003 00:00 874 Marime text

Nereguli peste nereguli

Programul nu este respectat, iar retele se elibereaza pe... ochi frumosi

Pe data de 21 octombrie a acestui an, echipele Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta au efectuat o serie de verificari in randurile cabinetelor de medicina de familie din oras. "Am verificat cabinetele de medicina din zona Tomis Nord, de pe strada Nufarului, si le-am atras atunci atentia cadrelor medicale asupra faptului ca programul de activitate incepe la ora 7.00 dimineata, iar la ora 9.00 echipele noastre nu-i gasisera acolo", a declarat directorul general al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta, doctor Victorian Pastila. Astfel, in cursul zilei de ieri, echipele au efectuat o reverificare in cadrul acelorasi cabinete medicale. Surpriza lor a fost ca, la ora 9.00 dimineata, un singur medic dintre cei cinci care isi desfasoara activitatea aici sa fie prezent. "Doctorul Virgil Dumitrescu a fost sanctionat cu retinerea a 10% din salariu pe timp de trei luni. La ora 9.00 nu era la program, cu toate ca avea cinci pacienti care il asteptau inca de la ora 7.00. Medicul Nicolae Cretu a primit avertisment", a mai explicat directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Constanta. Acesta a mai precizat faptul ca, la al treilea avertisment, acestia risca rezilierea contractului cu Casa de Asigurari. In ceea ce priveste eliberarea retetelor compensate si gratuite de catre medicii de familie, neregulile s-au tinut lant. Spre exemplu, un medic de familie a eliberat, pentru un copil de 14 ani, doua retete, la diferenta de o zi, in aceeasi luna, continand Claritine si Doxicilina. "O parte din medici au eliberat medicamente scumpe unor pacienti care nu figureaza pe fisa medicala de boli cronice. Asta ne duce cu gandul la complicitatea medicilor cu anumite firme de medicamente", a conchis directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, doctor Victorian Pastila.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii