Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:39 11 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicii nu mai vor posturi in spitalele romanesti

ro

10 May, 2007 00:00 1428 Marime text
1178722609.jpg

Mai mult de jumatate din medicii romani vor sa profeseze in strainatate, la nivel national inregistrandu-se, de la inceputul anului pana in prezent, peste 1000 de cereri in acest sens.

Potrivit unui sondaj de opinie realizat de Colegiul Medicilor, motivele pentru care majoritatea medicilor vor sa plece in alte state membre ale Uniunii Europene sunt acelea ca veniturile salariale din Romania sunt de zece ori mai mici decat in alte state, lipsesc dotarile medicale, nu exista cadru de afirmare a competentei si nici un statut profesional. Pentru ca specialistii nu se inghesuie sa ocupe postul de cardiolog scos de aproape jumatate de an la Policlinica numarul 1 din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Constanta, oamenii sunt nevoiti sa astepte chiar si doua luni pentru o consultatie. Aici, de cateva luni bune, doar un medic asigura programul de consultatii. Pentru ca lucrurile sa se desfasoare cum trebuie aici ar fi necesar sa functioneze trei medici. Tot libere au ramas si posturile pentru medicii urgentisti de care are nevoie SCJU. Considerata o specialitate grea si care implica multa responsabilitate, medicina e urgenta nu este cautata de tinerii absolventi. Potrivit doctorului Marius Enescu, directorul Autoritatii de Sanatate Publica Judeteana, nici psihiatrii nu sunt cati ar trebui in unitatile sanitare constantene. Se pare insa ca mult mai rentabil este pentru medici sa lucreze pe cont propriu. In ultimul timp, afacerea cabinetelor particulare a inflorit. Si asta deoarece, problemele de sanatate ale pacientilor nu pot sa astepte. Pentru a demara insa o astfel de afacere, doctorii trebuie sa dispuna de un oarece capital. In lipsa acestuia, cei mai multi opteaza sa plece in strainatate. Reunit in urma cu o luna la Lisabona, Forumul European al Asociatiilor Medicale si Organizatiei Mondiale a Sanatatii a luat act de fenomenul mondial al migratiei medicilor si a recunoscut ca migratia medicilor este determinata de mai multi factori. Acesta considera ca doctorii cauta un mediu social, politic stabil, salarii mai bune si conditii de munca, precum si anumite oportunitati privind cariera.

Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii