Medicii vor concura pentru posturi
Medicii vor concura pentru posturi
27 Jan, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
740
Marime text
Pe data de 29 ianuarie incepe concursul Ministerului Sanatatii si Familiei
Cei mai multi s-au inscris pentru posturile de medici de familie
Ministerul Sanatatii si Familiei va organiza, pe data de 29 ianuarie 2003, concursul de ocupare de posturi si de cabinete pentru medicii specialisti de medicina de familie, stomatologie generala si farmacie si pentru medicii de medicina generala, stomatologie si farmacie cu drept de libera practica. Pentru specialisti, numarul posturilor si al cabinetelor scoase la concurs este de 878, pentru care s-au inscris un numar de 115 candidati. Cea mai mare concurenta se inregistreaza la specialitatea medicina de familie, la care s-au inscris 90 de candidati, pentru stomatologie generala optand 23 de candidati si doar 2 pentru farmacie generala. Numarul de posturi si cabinete pentru care vor concura medicii si farmacistii cu drept de libera practica este de 496, pe aceste locuri inscriindu-se 485 de candidati. Cei mai multi candidati s-au inscris la medicina generala - 391 de candidati, 89 inregistrandu-se la stomatologie si 5 la farmacie. Concursul se va desfasura in 10 centre universitare medicale: Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Craiova, Targu Mures, Timisoara, Constanta, Brasov, Sibiu si Oradea, iar rezultatele acestuia vor fi anuntate pana la data de 14 februarie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii