Minore violate si obligate sa se prostitueze
Minore violate si obligate sa se prostituezeTraumatizate pe viata
Zeci de minore cu varsta cuprinsa intre 12 si 18 ani sunt, anual, victimele unor infractiuni de viol, experiente traumatizante de pe urma carora nu isi vor reveni psihic niciodata * Multe tinere ajung sclavele unor retele de traficanti de carne vie care le sechestreaza si le obliga sa se prostitueze * Foarte multe dintre victime sunt originare din localitati sarace ale judetelor Constanta, Ialomita sau Tulcea si, treptat, acceptandu-si conditia, devin prostituate "cu acte in regula" * In judetul Constanta, numarul minorelor sechestrate si obligate sa se prostitueze a atins in ultimele luni cote alarmante * Politistii au reusit sa prinda mai multi proxeneti "specializati in minore", dar fenomenul pare imposibil de combatut * Acestor victime li se adauga si fetitele de pana in zece ani, violate si supuse la perversiuni sexuale * O astfel de fapta are efecte de neimaginat, victima fiind incapabila sa isi revina psihic, chiar si dupa zeci de ani de la consumarea evenimentului * Din nefericire, in Romania, si implicit in judetul Constanta, institutiile care ar trebui sa ajute minorele abuzate sexual sa isi revina si sa se integreze in societate nu pot face altceva decat sa dea sfaturi * Pentru a afla cum sunt efectiv ajutate aceste minore, am incercat sa o contactam pe sefa Directiei pentru Protectia Copilului, director Eugenia Munteanu, dar, ca de obicei, aceasta avea altceva mult mai bun de facut, decat sa stea de vorba cu presa
Infractiunile de natura sexuala se numara printre cele mai grave fapte prevazute de legislatia penala din intreaga lume. Atunci cand victimele sunt minore, uneori chiar de pana in 14 ani, fapta dobandeste un caracter deosebit, devenind o infractiune de-a dreptul monstruoasa, la care sanctiunea nu este pe masura. Astfel, legislatia penala romana prevede pedepse de cativa ani pentru cei care violeaza si supun la perversiuni sexuale minore, iar uneori le obliga sa se prostitueze. Din nefericire, in ultimii ani, numarul unor astfel de fapte a crescut extraordinar de mult. Minorele abuzate sexual sunt traumatizate pe viata, iar multe dintre ele, mai ales cele originare din localitati sarace si care provin din familii dezorganizate ajung in cele din urma pe strada, practicand cea mai veche meserie din lume. In acest timp, reprezentantii autoritatilor care ar trebui sa se ocupe de consilierea acestor persoane se multumesc sa se planga de lipsa de fonduri, de carentele legislative sau de alte obstacole, in general imaginare.Rapite si obligate sa se prostituezeRetelele de proxeneti si de traficanti de carne vie isi aleg, in general, victimele din randul minorelor de la tara, care viseaza sa lucreze pe litoral si sa castige bani multi. Profitand de naivitatea fetelor, in general fara educatie, proxenetii le promit "cate in luna si-n stele" si reusesc sa le aduca in Constanta. In ultimul an, zeci de minore din judetele Ialomita, Calarasi, Tulcea, Braila sau Galati au ajuns pe litoral si, dupa ce au fost batute cu salbaticie, au fost trimise "la produs". Specialistii in psihologie infantila opineaza de comun acord ca teroarea psihica la care copilul este supus de catre proxenetul rapitor actioneaza ca factor inhibant al tuturor normelor de etica si de educatie dobandite de victima pana in acel moment. Fata devine dependenta de "pestii" sai si, asemenea unui robot, indeplineste ordinele fara a se gandi vreo clipa sa scape. Majoritatea acestor tinere, ajung dupa doi-trei ani de activitate sa se "multumeasca" cu meseria aleasa si sa nu se mai gandeasca la indeplinirea unor alte deziderate, specifice unei persoane normale si integrate in societate. Fetelor din judetele limitrofe Constantei li se adauga, adesea, tinere din restul tarii, care, atrase de mirajul litoralului, ajung in mainile pestilor autohtoni. Un astfel de caz este cel al Alinei D., o fata de numai 14 ani, care a atras atentia unor tineri "descurcareti", din orasul natal. La inceputul verii, in timp ce se afla pe o strada din orasul natal, minora a fost acostata de cativa tineri, pe care ii cunostea din vedere. Acestia i-au propus sa ii insoteasca pe litoral, unde urmau ca ziua sa munceasca, iar seara sa se distreze. Alina D. a fost de acord sa ii insoteasca, dupa ce unul dintre barbati i-a spus ca tocmai ce a vorbit cu mama sa, iar aceasta si-a dat deja acordul. Naiva, fata a urcat in masina "prietenilor" sai si, in cateva ore, a ajuns la Constanta. In acel moment a inceput calvarul Alinei, care a fost dusa cu forta intr-un imobil, iar "prietenii" au violat-o si supus-o la perversiuni sexuale, timp de cateva zile. Deja incremenita de frica, minora a fost obligata sa intretina raporturi sexuale cu toate persoanele de sex masculin care intrau in locuinta. "Gardienii" sai tocmai se pregateau sa o vanda unor proxeneti constanteni, cand fata a reusit sa evadeze din "inchisoarea" sa. A ajuns la Centrul de Primire Minori, dar ajutorul primit aici din partea specialistilor nu a fost de natura sa o linisteasca. Vrand sa ajunga acasa, copilul s-a aruncat pur si simplu pe geam, suferind numeroase traumatisme si fiind la un pas de a-si pierde viata. Dupa cateva zile, fata a fost trimisa acasa, dar este aproape imposibil ca ea sa isi poata relua viata, asa cum a fost aceasta pana la plecarea spre litoral. Foarte multe alte tinere au ajuns pe strada in urma unor evenimente similare: fetele au fost rapite, violate, sechestrate si apoi obligate sa se prostitueze. Consilierea psihologica tinuta timp de cateva minute de un asa-zis specialist in problema copiilor abuzati sexual nu a inregistrat decat succese izolate. In ciuda eforturilor depuse de politistii dobrogeni, numarul victimelor creste mereu si, dupa "distrugerea" unei retele de proxeneti, apar imediat alte doua. In cazul in care victimele unor astfel de incidente nu ajung pe strazi, ele oricum raman traumatizate pe viata din punct de vedere psihic. Uneori, in urma unor astfel de "experiente" apare intentia suicidala, victima preferand sa scape de probleme, punandu-si capat zilelor.Copii fara copilarieDin nefericire, exista si situatii mult mai grave decat cele mentionate mai sus. Daca in cazul minorelor de 14-18 ani exista o "urma de discernamant" care poate duce la evitarea acceptarii unui drum gresit (prostitutie), nu acelasi lucru se poate spune si atunci cand victima este un copil de pana in 12 ani. De la inceputul anului si pana in prezent, in judetul Constanta s-au inregistrat nu mai putin de cinci cazuri de fetite cu varste cuprinse intre 5 si 12 ani, care au fost abuzate sexual. In aceste cazuri, efectele sunt unele deosebite, victimele ramanand cu sechele psihice pe tot restul vietii. Primul caz de acest gen este cel al unei eleve de 12 ani, din satul Dunarea, obligata de tatal vitreg sa intretina raporturi sexuale normale si orale timp de mai multi ani. In primele zile ale lunii ianuarie, Jenica M. a fugit de-acasa si s-a adapostit la o familie din vecini, carora le-a povestit ce indurase mai multi ani. Fata a declarat ca a fost violata si supusa la perversiuni sexuale de catre tatal sau vitreg Aurel Lungu, de 42 de ani. Certificatul medico-legal eliberat ulterior a demonstrat ca fata avea dreptate si ca fusese intr-adevar abuzata sexual. Cateva luni mai tarziu, la Pecineaga, autoritatile au fost informate cu privire la abuzul la care a fost supusa V.Z., in varsta de sase ani. Copila a fost dusa cu forta intr-o casa, de catre un vecin in varsta de 19 ani, care a obligat-o sa intretina un raport sexual oral. Dupa consumarea faptei, copilul a fost amenintat ca, daca va povesti cuiva ce i s-a intamplat, va fi "batut in cuie". Fetita i-a spus insa totul surorii sale, iar aceasta le-a povestit parintilor, care au depus o plangere penala. Identificat, violatorul a incercat sa scape de inchisoare band furadan. El a supravietuit tentativei de suicid si este judecat in prezent pentru fapta comisa. Un alt caz inregistrat in judetul Constanta, anul acesta, este cel al unei fetite de sase ani, violata chiar de unchiul sau. Si in acest caz, infractorul a fost deferit justitiei. Cazurile de acest gen produc o trauma deosebit de puternica, de pe urma careia victimele s-ar putea sa nu-si mai revina niciodata. In aceste situatii, nu se pune problema ca victimele sa devina prostituate, insa efectul este cu mult mai grav, copiii abuzati avand toata viata sechele psihice. Referitor la toate aceste probleme si la cum stiu institutiile abilitate sa ajute victimele infractiunilor de natura sexuala, am incercat sa contactam conducerile abilitate din cadrul institutiilor de protectie sociala. Aflata probabil inca in preaviz, directorul Eugenia Munteanu nu s-a obosit sa ne asculte doleantele, avand probabil altceva mai bun de facut. Un astfel de comportament este total inadecvat mai ales ca, prin mediatizarea acestor probleme, se pot evita multe dintre situatiile prezentate mai sus.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp