Miracolul Invierii a patruns in casele unor familii sarace

O farama de Paste

Sfintele Sarbatori de Paste reprezinta, pentru multi dintre constanteni, doar un vis frumos. Gustul oualor, al cozonacului si al carnii de miel il mai simt din cand in cand doar prin bunavointa si mila celor din jur. Cum in Saptamana Patimilor se spune ca trebuie sa fim mai buni, mai iertatori si mai darnici, redactorii cotidianului "ZIUA de Constanta", impreuna cu reprezentantii Fundatiei "George Manu" au incercat sa aduca un strop de bucurie si de lumina in sufletele chinuite ale unor oameni care nu mai au nici o speranta de la viata si de la cei din jur. Ajutorul oferit de fundatie a constat in alimente in valoare de circa un milion de lei. Astfel, s-au oferit oua, orez, zahar, ulei, cartofi, fasole, pui, dulciuri si fructe. Cu alte cuvinte, s-a oferit strictul necesar ca o familie necajita cu copii sa se poata bucura asa cum se cuvine.

Bucuria a renascut in familia Stefanovici

Asa am ajuns la locuinta Vioricai Stefanovici. Femeia in varsta de 45 de ani, cu trei copii in ingrijire, dintre care doi minori, traieste o drama sub ochii indiferenti ai societatii. Totul a inceput acum doi ani, cand sotul ei a decedat in urma unui accident de munca. Dupa ce a locuit intr-o baraca, la ora actuala femeia si cei trei copii au ajuns sa locuiasca la Nicolae Plesa, concubinul Vioricai, locuinta care nu este nici pe departe o vila, dimpotriva, este un apartament cu trei camere de pe strada Stefan ce Mare, nezugravit de multi ani, insalubru chiar, dar este totusi un acoperis. Veniturile din care traiesc cele cinci persoane sunt extrem de mici si de aceea zilele in care familia are bani de paine sunt foarte putine. In aceste conditii, este clar ca sarbatorile nu puteau sa-i gaseasca altfel pe acesti oameni. In momentul deplasarii noastre la locuinta Vioricai, aceasta nu era acasa, ci prin vecini. Ulterior, am aflat de la ea ca fusese la un prieten sa imprumute un spaclu. Pare de necrezut, dar, in ciuda greutatilor materiale, femeia a decis sa-si zugraveasca locuinta. Asa stie ea ca trebuie intampinate sarbatorile pascale. La vederea pachetelor cu alimente si dulciuri, femeii i-au dat lacrimile. "Am fost sa iau si eu pachet de la Primarie, dar mi-au spus ca nu ma incadrez. Gestul este foarte frumos si nu-mi vine sa cred ca exista oameni carora le pasa de suferinta celor din jur. Sincera sa fiu, la momentul acesta nu am nici bani de paine. Pentru ca nu aveam bani, nici nu ma puteam gandi ca se apropie sarbatorile. Cel mai tare ma durea faptul ca nu le puteam oferi nimic copiilor mei. Impreuna cu Nicolae ma gandeam de unde sa facem rost de bani sa cumparam o punga de malai si sa mancam mamaliga goala", ne-a spus Viorica, bucuroasa ca toate aceste lucruri s-au dus ca un vis urat. Am lasat-o cu pungile doldora de mancare si cu lacrimi in ochi, dar lacrimi de bucurie ca dupa multi ani Pastele a venit si pentru copiii ei.

"Ma rog si ma inchin in fiecare zi"

Dumnezeu si-a intors fata si catre Mihaela Dincu. Femeia in varsta de 47 de ani are doi copii, dintre care unul minor. In urma cu trei ani, sotul ei a decedat din cauza unei hepatite B ascunse care a evoluat extrem de rapid. Din momentul acela, Mihaela a trebuit sa se descurce singura. Erau o casa si doi copii de intretinut. La ora actuala, femeia isi castiga existenta din taximetrie, meserie pe care o avea si sotul. Masina cu ajutorul careia efectueaza aceasta activitate a cumparat-o cu bani imprumutati din banca. "Lucrez de dimineata si pana seara pentru a-mi putea intretine familia. Ma mai ajuta si parintii mei, dar nu cu foarte mult, pentru ca sunt bolnavi si batrani amandoi" ne-a marturisit Mihaela. Grijile cotidiene aproape ca au facut-o sa nu mai zambeasca. Lupta cu viata este atat de grea pentru ea incat nu mai are timp sa se gandeasca si la altceva. "Astea toate sunt ale mele? Raman la mine? Nu-mi vine sa cred. Am ramas fara cuvinte. Nu m-am gandit nici o clipa ca ar putea sa mi se intample asa ceva. Este ceva de la Dumnezeu. Cred ca asta este rasplata rugaciunilor mele. Ma rog si ma inchin in fiecare zi", spunea femeia care, din cauza emotiilor, nu-si gasea cuvintele. Gestul Fundatiei "George Manu" a fost unul mic, dar a venit din tot sufletul, si nu din vreo obligatie in afara de cea morala. Daca fiecare dintre noi ar face mici bucurii celor din jur, poate ca macar de sarbatori nu ar mai fi atatia oameni tristi si amarati.