Noi cursuri de recalificare
Noi cursuri de recalificare
30 Dec, 2002 00:00
ZIUA de Constanta
985
Marime text
AJOFM va initia o ampla campanie de calificare a somerilor in 20 de meserii
Toti participantii au garantata angajarea la incheierea pregatirii
Noi cursuri de calificare si reconversie profesionala vor fi organizate anul viitor de catre reprezentantii Agentiei Judetene de Ocupare a Fortei de Munca (AJOFM) Constanta. Se are astfel in vedere organizarea in anul 2003 a nu mai putin de 20 de cursuri de recalificare. Conform declaratiilor purtatorului de cuvant al AJOFM Constanta, Mariana Serbanescu, organizarea acestor cursuri s-a facut pe baza cerintelor inregistrate pe piata muncii. "Toti absolventii acestor cursuri au angajarea asigurata in momentul absolvirii", a declarat Mariana Serbanescu. "Ni s-a cerut sa organizam si alte cursuri. Insa am ales sa calificam persoane in meserii cautate, sa facem calificari in domenii in care sa putem angaja mai multe persoane", a adaugat purtatorul de cuvant. Cursurile de calificare din 2003 vor fi destinate pregatirii de zidari, tamplari, lacatusi, tapiteri, croitori, ospatari, bucatari, barmani, ospatari, cameriste, confectioneri asamblatori de articole textile, operatori la masini de tricotat rectilinii, operatori preparare produse zaharoase, agenti paza si gardieni publici. In cadrul celor 20 de cursuri organizate vor fi calificate 525 de persoane. Aceste cursuri de recalificare au devenit ceva obisnuit in activitatea AJOFM Constanta, numai luna trecuta fiind calificati in diferite meserii 500 de someri neindemnizati. Totodata, se intentioneaza demararea unor cursuri de calificare destinate in exclusivitate personalului din turism. "S-a constatat ca foarte multe persoane angajate in turism nu au calificarea necesara, fapt care nu este admisibil in conditiile noilor cerinte pe care le ridica litoralul", a declarat si Rodica Marinica, directoarea AJOFM. In acest sens, vor fi pregatiti bucatari, barmani si ospatari.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii