O alta Lege a Spitalelor
O alta Lege a Spitalelor
24 Dec, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
1255
Marime text
# Consiliile de administratie vor fi numite numai pe sase luni
In toate unitatile sanitare publice cu paturi care au contract cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate, indiferent de subordonarea lor sau de titularul dreptului de administrare asupra lor, consiliile de administratie si comitetele directoare pot fi revocate prin ordin al ministrului. Aceste noi prevederi sunt cuprinse in Ordonanta de Urgenta care a fost adoptata in cursul acestei saptamani. Astfel, in urma analizelor efectuate asupra cauzelor care au generat arierate in sistemul sanitar, s-a constatat ca unul din motivele principale a fost si managementul defectuos al conducerii unor spitale, respectiv al consiliilor de administratie si comitetelor directoare. Drept urmare, pentru a preveni pe viitor inregistrarea de noi datorii care ar greva nejustificat bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate si avand in vedere promovarea pachetului legislativ privind reforma in sistemul sanitar, s-a luat aceasta masura de modificare a actualei legi a spitalelor. In plus, pentru unitatile sanitare publice cu paturi din reteaua Ministerului Apararii Nationale, cum ar fi Spitalul Militar Constanta, conducatorii acestor institutii vor emite ordinele de revocare, dar numai cu avizul ministrului Sanatatii. De asemenea, Guvernul a modificat saptamana aceasta si Legea Spitalelor. Principala modificare se refera la posibilitatea de a revoca prin ordin consiliile de administratie si comitetele directoare ale unitatilor spitalicesti cu paturi care au contract cu Casa de Asigurari de Sanatate. Astfel, Consiliile de administratie ale spitalelor constantene vor fi de acum inainte numite pe sase luni.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii