Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:07 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O întâmplare fericită Cum a „suflat" Boiagian conducerea Inspectoratului în Construcţii de la PSD-ul lui Mazăre

ro

31 May, 2012 02:05 3641 Marime text

cap_5.jpgŞtirea zilei de ieri a fost aşa-zisa numire a UNPR-istului Harry Michelle Boiagian la conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Mai ales că săptămâna trecută postul inspectorului-şef a fost ocupat de doi oameni de bază ai administraţiei PSD-ului local, Florentin Ion şi Dayan Fetislam. Primul mai ocupase postul, devenind apoi simplu inspector în cadrul instituţiei, iar cel de-al doilea era şef al Serviciului Disciplină în Construcţii şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale. Cum a ajuns Harry Michelle Boiagian, inginer-şef, director tehnic al ISC, să primească atribuţiile de inspector-şef? Pentru că, aşa cum eronat a fost interpretat, uneperistul nu este şef peste Inspectorat, ci doar ţine locul acestuia. Mai mult decât atât, Boiagian se află în concediu de odihnă, care se va finaliza odată cu campania electorală, acesta fiind candidatul partidului său la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean. Guvernarea PSD l-a numit pe postul de inspector general pe Nicolae Grăjdan, îndepărtat de pe post după numai 4 zile. Este binecunoscut faptul că numele lui Grăjdan apare în celebrul dosar „Trofeul calităţii" al lui Adrian Năstase. După această schimbare, atribuţiile au fost preluate, prin ordinul primului ministru Victor Ponta, de secretarul general al ISC, Marian Bucur. În cele patru zile, Grăjdan apucase să făcut nişte „jocuri", numindu-l ba pe Florentin Ion, simplu inspector, ba pe Fetislam, „transferat de la o firmă privată". Numai că, noul şef a fost nevoit să anuleze aceste ordine de numire. Surse din structura centrală a Inspectoratului în Construcţii spun că lui Dayan Fetislam i-a încetat detaşarea şi că situaţia lui Boiagian este normală. Cum?

Directorul tehnic este, potrivit legii, cel care preia atribuţiile inspectorului-şef.

Aşa că, în concediu sau nu, Harry Boiagian este şef. Concurs pentru postul lăsat liber de Petrişor Cruceanu nu se va ţine, acesta fiind suspendat, titular pe post, singurul care a susţinut concurs, fiind primarul oraşului Eforie, Ovidiu Brăiloiu. Aşadar, Grăjdan nu avea calitatea de a semna ordinul de numire pentru Ion sau Fetislam şi, printr-o „întâmplare fericită", conducerea Inspectoratului i-a revenit lui Harry Boiagian.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii