O tanara asteapta de doi ani un transplant de ficat
O tanara asteapta de doi ani un transplant de ficat
15 Jan, 2009 03:25
ZIUA de Constanta
1723
Marime text



Ionela Chelaru, o tânără de 25 de ani, din Constanţa, îşi petrece viaţa prin spitale. În urmă cu cinci ani, pe când era studentă în anul I, la Facultatea de Istorie a Universităţii Ovidius, a aflat că are ciroză hepatică autoimună. „Eram în sesiune când a început să-mi fie rău. Timp de şase luni am umblat prin spitale, dar niciun doctor nu a putut să-mi spună ce am exact", povesteşte tânăra. În cele din urmă a aflat că are ciroză hepatică autoimună. Pe scurt, organismul nu mai luptă cu boala, iar singura scăpare este un transplant. Diagnosticul avea să fie, însă, mai complex: ciroză hepatică autoimună, hematologie cu pancitopenie, anemie prin mecanism mixt. În 2004, viaţa Ionelei a luat o turnură neaşteptată. Din cauza bolii a trebuit să renunţe la facultate şi la activităţile cotidiene. Nici la serviciu nu se poate duce pentru că efortul ar ucide-o. Pe de altă parte, tratamentul pe care trebuie să-l ia cu regularitate îi afectează organismul şi, dacă ar mai continua pentru mult timp, ar apărea complicaţii. De doi ani, se află pe lista de aşteptare pentru realizarea unui transplant de ficat.
„Sunt încă tânără. Îmi doresc un copil"
„Mătuşa mea are grupa sanguină A2 pozitiv. Este compatibilă cu mine şi a vrut să-mi doneze o bucată din ficat, dar medicii din Capitală mi-au spus că ar fi mai bine să aştept un ficat întreg, dacă vreau ca viaţa mea să fie ca înainte. Sunt încă tânără şi îmi doresc un copil", spune tânăra. Calvarul tinerei ar putea fi aproape de sfârşit, pentru că potrivit prof. univ. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni, se aşteaptă, în medie, doi ani. Potrivit datelor publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Transplant, în 2007, lista de aşteptare pentru transplantul hepatic cuprindea 313 persoane.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii