Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:58 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O tanara este internata cu sindromul Alstrom

ro

27 Feb, 2004 00:00 1252 Marime text

Caz fara precedent la Spitalul de Boli Infectioase

Aceasta afectiune este o combinatie intre mai multe boli, printre care si afectiunile parotidiene, care, asociata cu simptomatologia febrila, diabetul zaharat, hipertensiune arteriala, problemele oftalmice si obezitatea cu dislipidemie, necesita o serie de ingrijiri ample * Dupa efectuarea investigatiilor medicale, s-au reusit tratarea starii febrile si cea a inflamatiei parotidiene, ramanand ca in zilele ce urmeaza sa se mentina colaborarea cu celelalte sectii, in vederea stabilirii terapiei complexe a pacientei

O tanara in varsta de numai 15 ani a fost internata duminica trecuta, la Spitalul de Boli Infectioase, fiind diagnosticata cu sindromul Alstrom, o boala extrem de rara. Pacienta, domiciliata in Constanta, a fost luata in evidenta spitalului ca primul caz care se adreseaza institutiei mentionate ca si sindrom febril, pentru acuze de tip parotidian. Ea a fost preluata de doctorul Valentina Florea din cadrul sectiei Infectioase. Dupa examinarea pacientei si a probelor biologice, s-a constatat ca adolescenta sufera de sindromul Alstrom, intrunind toate semnalmentele bolii. Aceasta afectiune este o combinatie intre mai multe boli, printre care si afectiunile parotidiene, care, asociata cu simptomatologia febrila, diabetul zaharat, hipertensiune arteriala, problemele oftalmice si obezitatea cu dislipidemie, necesita o serie de ingrijiri ample. Directorul spitalului, doctor Eugenia Muja, ne-a declarat ca, dupa efectuarea tuturor investigatiilor, s-au reusit tratarea starii febrile si cea a inflamatiei parotidiene, ramanand ca in zilele ce urmeaza sa se mentina colaborarea cu celelalte sectii, in vederea stabilirii terapiei complexe a pacientei, care se pare ca se afla intr-o stare extrem de grava. Dr. Muja a mai declarat ca sindromul Alstrom este foarte rar intalnit, acesta fiind descoperit in anul 1959, in Suedia, de catre C.H. Alstrom. De atunci si pana in prezent, in intreaga lume au fost identificate 275 de cazuri in 32 de tari. In Constanta, a adaugat dr. Muja, acesta este primul caz de la infiintarea Spitalului de Boli Infectioase. Tot aceasta ne-a marturisit ca boala ataca in mod progresiv organismul uman. Primul semn de imbolnavire este scaderea vederii, apoi luarea excesiva in greutate, iar intr-un timp relativ scurt, o multime de alte organe sunt atacate, aceasta putand conduce chiar la orbire, caderea parului, diabet, probleme cardiologice, disfunctii urologice, pulmonare, renale si multe altele.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii