Pande la Caminul pentru Persoane Varstnice

Batranii abandonati isi deplang soarta

Abandonati de familii, pensionarii isi gasesc refugiul la Caminul pentru Persoane Varstnice * Timorati de consecintele vorbelor lor, asistatii se feresc sa dea in vileag culisele institutiei * "Raiul de pe pamant" este, de fapt, un loc dominat de Bachus si de scandaluri * Nenumaratele flirturi iscate printre septuagenari si sexagenari duc la dihonii si gelozii * Vrand sa-si faca dreptate, batranii fac pande pentru depistarea personalului banuit ca sustrage din bunurile lor

Intr-o buna zi ne pregatim sa inchidem ochii pentru totdeauna, cu dureroasa constatare ca numai o infima parte din visele care ne-au insotit pe parcursul vietii au prins contur si s-au materializat. Exista o zicala inteleapta care ne avertizeaza ca viata ne da cu o mana si ne ia cu alta cand nici nu visam. Astazi, la cei 70 de ani, Nicolae Santichi si Gheorghe Oancea, de 65 de ani, isi duc existenta si amarul la Caminul pentru Persoane Varstnice, de pe strada Unirii. Traiectoria existentei lor a fost destul de intortocheata, dar acum cei doi nu mai sunt suparati pe nimeni. Reporterii ziarului nostru i-au gasit in camera lor de la etajul al doilea al Caminului. Stateau cu ochii pironiti in tavan, cufundati in noianul de ganduri. Bucurosi ca cineva le mai deschide si lor usa, altcineva decat personalul de serviciu, ochii lor se umplu de lumina si exprima o nevoie avida de comunicare. Santichi ne-a spus ca a lucrat ca tehnician la drumuri si poduri in Ploiesti, unde a suferit un grav accident de munca, in urma caruia i-au paralizat mana si piciorul drept. Printre lacrimi, batranul povesteste ca a fost casatorit de doua ori, dar printr-o nefasta conjunctura de convietuire a ajuns sa-si petreaca batranetile abandonat intr-un camin de batrani. Dornic sa-si impartaseasca si el supararea, Oancea, poreclit "misoginul" printre colegii de suferinta, spune ca nici cu el viata n-a fost prea darnica. "Atunci cand mi-era lumea mai draga, familia m-a lasat de izbeliste. M-au dat afara din propria-mi casa, doar ca sa ramana ei, niste paraziti, cu agoniseala mea. Doar fata cea mica isi mai aduce aminte din cand in cand ca are un tata si ma viziteaza".

"Raiul de pe pamant"

Desi la Camin majoritatea asistatilor impartasesc aceeasi drama, stand de vorba cu ei am constatat ca nici aici n-ar fi "Raiul de pe pamant", asa cum mai-marii institutiei ar dori sa para. Directorul acestui stabiliment, Doruta Giuglea, ne-a declarat ca aici locuiesc 250 de asistati care beneficiaza de cele mai bune conditii. Dincolo de aceste cuvinte frumoase, stand de vorba cu batranii, am aflat ca din cauza necazurilor multi dintre acestia arunca pe bautura banii ramasi din bruma de pensie, dupa ce-si achita datoriile fata de Camin. De la bautura se isca scandaluri si ies la suprafata nemultumirile acumulate de-a lungul timpului. "Unii care se considera marginalizati isi beau mintile si fac scandal in camera sau la sala de mese. Chipurile, vor sa fie bagati in seama", spune Oancea.

Flirturi printre septuagenari

Altii, desi se afla la inteleapta varsta a senectutii, se mai si indragostesc. Doamna Militaru, o femeie modesta si retinuta, se pare ca reprezinta idealul feminin al celor cazati la etajul doi. Ea isi face aparitia prin usa crapata a celor doi domni Oancea si Santichi, dupa care dispare misterioasa, parca sfiindu-se la vederea reporterilor ZIUA de Constanta. "Este o poza de femeie, e o fiinta cum rar mi-a fost dat sa intalnesc in pribegia mea prin lume", se grabeste Santichi sa ne informeze. "Misoginul", mai putin romantic decat colegul sau de camera, spune ca femeile nu sunt chiar asa de gratioase in Camin, precum vor sa para: "Iese galceava mare si trebuie sa intervina asistentele sa le potoleasca". Se pare ca din pricina barbatilor apar si cele mai multe antagonisme printre reprezentantele sexului sensibil. De exemplu, daca in Camin se cazeaza un nou asistat, se gasesc cateva femei mai aratoase sa-i dea tarcoale pentru a-si procura o "inedita achizitie". Unii s-au indragostit si au intentionat chiar sa se casatoreasca. Directoarea Doruta Giuglea a declarat ca nu este vorba despre o casatorie oficiala, ci doar o intelegere pentru convietuire.

Pande pentru depistarea hotilor

In rest, intrebati fiind despre conditiile din Camin, asistatii striga sus si tare ca toate sunt bune si frumoase si ca aici au parte de dragostea care le-a lipsit o viata. Numai ei stiu insa ce amar se ascunde in spatele acestor vorbe. Li se face pielea gaina cand se gandesc la frigul pe care vor fi nevoiti sa-l indure o data cu venirea iernii. Asistatii spun ca au o camera numita "oficiu" unde se pot incalzi sau unde isi pot prepara ceva de mancare, asta pentru a nu intra in consum mare de curent si pentru a fi evitate posibilele accidente. Aparent, ei nu se indoiesc nici de buna-credinta a personalului. "Avem mancare buna, iar asternuturile sunt schimbate periodic", spune Santichi. Unii batrani, de altfel mai putin creduli, se intreaba sceptic daca nu cumva o mare parte din bunurile care li se cuvin lor si le insusesc "pe nevazute" angajatii Caminului. Dupa ce prind curaj si isi dau drumul mai mult la gura, asistatii povestesc ba chiar ca au intentionat odata sa puna la cale niste pande. Pesemne, urmareau sa vada cat de incarcate pleaca sacosele angajatilor dupa ce era servita masa de seara la Camin. Dar pentru a nu se repercuta totul asupra lor, varstnicii se lasa pagubasi si renunta la meseria lui Sherlock Holmes.