Parintele Aurelian, aparatorul lui Papari si al lui Munteanu
Parintele Aurelian, aparatorul lui Papari si al lui Munteanu
25 Aug, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
2589
Marime text
Reprezentantul Arhiepiscopiei i-a soptit lui Constantin Lamureanu sa-si "indulceasca" declaratiile in ceea ce priveste organizarea Festivalului Ovidius 2050 * Bugetul manifestatiei inchinate poetului exilat in Dobrogea a creat un scandal monstru
Parintele Aurelian Stefan s-a transformat in aparatorul lui Aurel Papari si al lui Petrica Munteanu, co-organizatori ai Festivalului Ovidius 2050. Pozitia preotului survine in urma scandalului declansat de gestionarea deficitara a fondurilor festivalului, de 850 milioane de lei. La sfarsitul saptamanii trecute, scriitorul si sociologul Constantin Lamureanu, directorul executiv al Festivalului "Ovidius 2050", l-a acuzat pe Aurel Papari, rectorul Universitatii Andrei Saguna, de cheltuire aberanta a fondurilor evenimentului. Ceea ce trebuia sa fie un punct de atractie pentru turisti a sucombat inainte de a se naste. Organizatorii si-au aratat "interesul" pentru Ovidius 2050, printr-un banner si un afis. Din acest motiv, la spectacolul organizat in Piata Ovidiu, sambata seara, a venit "o mana" de oameni. Si cum initiatorul festivalului, Constantin Lamureanu, nu a tacut, replicile nu au intarziat sa apara. Lamureanu sustine ca a primit, in urma semnalelor aparute in presa, un telefon din partea parintelui Aurelian, care il sfatuia sa isi indulceasca declaratiile. "A spus ca suna la rugamintea Inalt Prea Sfintiei Sale pentru a-mi recomanda sa-mi indulcesc cuvintele. Eu consider ca aceasta asa-numita rugaminte contine si dorintele rectorului Universitatii Saguna, Aurel Papari, dar si ale lui Munteanu. I-am spus ca nu-mi voi retrage acuzatia. Totusi, orice ai spune in fata oamenilor, inaintea lui Dumnezeu nu pot sa mint", a declarat Lamureanu. Sociologul spune ca parintele Aurelian l-a avertizat ca trebui sa aiba grija ce spune si sa se teama de afurisenia bisericii. Liliana Naclad, purtatorul de cuvant al Arhiepiscopiei Tomisului s-a declarat surprinsa de afirmatiile parintelui Aurelian Stefan. "Cu siguranta nu au fost cuvintele Inalt Prea Sfintiei Sale. Probabil ca l-a rugat pe parinte sa ia legatura cu Lamureanu, insa abordarea nu s-a vrut a fi aceasta", spune reprezentanta Arhiepiscopiei Tomisului.Insulte, judecata si balamuc
Constantin Lamureanu spune ca intentioneaza sa-l actioneze in instanta pe directorul Directiei Programe, Relatii Internationale si Organizare Evenimente din Primaria Constanta, Petrica Munteanu, pentru insultele aduse. Contactat telefonic in urma cu o saptamana, Munteanu a spus ca "Lamureanu are probleme serioase cu capul. Astea sunt fanteziile unuia fugit de la Palazu". "I-am trimis o scrisoare lui Munteanu saptamana aceasta, prin care ii cer sa-mi dovedeasca ce a spus. Sper sa-mi raspunda cat mai repede", spune Lamureanu.Artisti nemultumiti, organizatori linistiti
"Nu stim pe ce au fost cheltuiti banii. Pe niste insigne, medalii, afise si bannere, care nu apar pe nicaieri. In oras am vazut vreo trei afise si doua bannere. Diplomele sunt facute la Saguna, la fel si afisele. Banuiesc ca niste facturi exista, dar nu stiu cat de corecte sunt. Cine a furat banii, sa raspunda. Fondurile au venit de la Consiliul Judetean si de la Primarie. Ne-au dat 850 de milioane, fonduri care au fost date, practic, Fundatiei Sporting, prin Elena Francu", reclama Constantin Lamureanu. Nici artistii prezenti la eveniment nu au fost foarte multumiti de ceea ce s-a intamplat. Sociologul spune ca prezentatorii manifestarii, Iurie Darie si Anca Pandrea, au acceptat, din prietenie, sa prezinte gratis festivalul. Mai mult, nici programul nu a fost multumitor. Cel care a gandit si a pus la cale festivalul Ovidius 2050 spune ca "doua ore de festival seamana cu TVR pe vremea lui nea Nicu. O personalitate cum este Ovidius nu merita un asemenea tratament". Cheltuirea fondurilor ridica mari semne de intrebare, din moment ce unii artisti au aparut pe scena fara sa ceara vreun ban. Atat rectorul Papari, cat si Petrica Munteanu, au negat acuzatiile formulate de Lamureanu si au explicat ca fondurile au fost cheltuite "cu cap".Scris de: {autor}Corina SAMOILA{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii