Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:38 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe principiul „vara - sanie şi iarna - car ", Zeci de constănţeni vor să renunţe la căldura furnizată de RADET

ro

17 Jul, 2012 01:00 2989 Marime text
cap_6.jpgPreţul uriaş al gigacaloriei le-a golit, iarna trecută, buzunarele constănţenilor, care au plătit facturi uriaşe. Dacă acum un an constănţenii au plătit 170 de lei pe o gigacalorie, anul acesta preţul s-a dublat, ajungând la 338 de lei, ceea ce a dus la creşterea facturilor la întreţinere.

În Constanţa, 85.000 de apartamente sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Jumătate din populaţia racordată la acest sistem plăteşte 338 de lei. Pentru restul constănţenilor, în funcţie de venituri, facturile la căldură sunt compensate prin ajutoare acordate atât de către Guvern, cât şi de către Primăria Constanţa, astfel încât să plătească acelaşi preţ ca anul trecut. În aceste condiţii, debranşarea de la sistemul centralizat de încălzire reprezintă pentru mulţi dintre locuitorii municipiului Constanţa o soluţie pentru a scăpa de facturile uriaşe la întreţinere care vor veni la iarnă. Potrivit purtătorului de cuvânt al RADET Constanţa, Liliana Enache, dacă vara trecută 150 de constănţeni au renunţat să mai primească căldură de la companie, în această vara numărul aproape s-a dublat. „Până la această oră, de la sediul RADET Constanţa s-au ridicat 264 de cereri privind eliberare aviz pentru deconectare/debranşare de la sistemul de încălzire centralizat al municipiului Constanţa. Toate cererile sunt în lucru. Nu ştim câte vor primi avizul favorabil, deoarece, în cazul în care comisia mai solicită vreun document, abonatului i se trimite acasă o adresă oficială scrisă şi acesta are la dispoziţie 30 de zile pentru a-şi completa dosarul. Deocamdată, nu putem spune că se remarcă o creştere a celor care solicită deconectarea/debranşarea de la sistemul de încălzire centralizat al municipiului Constanta", a declarat reprezentantul RADET Constanţa.

Cum ne putem debranşa

debransari_RADET_-_sediu_radet_2.jpg

Constănţenii care vor să se debranşeze de la sistemul centralizat de încălzire trebuie să meargă la registratura regiei de termoficare, de unde vor cumpăra o cerere tipizată necesară obţinerii avizului de debranşare. După ce fac rost de cerere, trebuie să completeze toate datele solicitate. În caz contrar, cererea de debranşare nu va fi luată în considerare. Dacă aveţi datorii la RADET/întreţinere, cererea de debranşare va fi respinsă fără verificarea restului de documente depuse. Ca să vă puteţi debranşa aveţi nevoie de aprobare din partea Asociaţiei de Proprietari şi a vecinilor cu care are pereţi comuni. Dacă îndepliniţi toate aceste condiţii, după ce RADET emite avizul favorabil debranşării va trebui să mai scoateţi din buzunar o taxă de aproximativ 500 de lei în schimbul procesului verbal prin care se constată debranşarea legală. Termenul limită pentru depunerea cererilor de deconectare totală de la instalaţiile de încălzire a apartamentelor, respectiv caselor racordate la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică este 15 septembrie.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii