Pericolul din plicuri (video)
Pericolul din plicuri (video)
15 Feb, 2011 00:00
ZIUA de Constanta
1819
Marime text



Marşul s-a oprit pe platoul prefecturii, unde adolescenţii au fost primiţi de prefectul Constanţei, cel care a iniţiat campania de închidere a magazinelor de vise în judeţul nostru. Visele etnobotanice au distrus prea multe vieţi. Asta consideră liceenii constănţeni care au mărşaluit pe străzile oraşului pentru a atenţiona oamenii de pericolele ascunse în plicurile vândute în Spice Shopuri. Constănţenii au salutat iniţiativa tinerilor. După un tur în centrul oraşului copii s-au oprit la prefectura Constanţa, unde au fost primiti de prefectul Claudiu Iorga Palaz. Reprezentantul guvernului în teritoriu i-a felicitat pe tineri, pentru că au arătat un mai mare spirit civic decât primăria Constanţa. Cu diplomele în mână şi foarte mândri ce ceea ce au realizat , elevii au luat la pas străzile oraşului. Alături de adolescenţi au fost şi părinţii lor. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că primarul Constanţei nu s-a implicat deloc în problema etnobotanicelor. Problema etnobotanicelor se va afla pe masa guvernului la şedinţa din această săptămână. Executivul încearcă să găsească o soluţie legală prin care să interzică funcţionarea magazinelor de vise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii