Personalul de la Ambulata protesteaza!
Personalul de la Ambulata protesteaza!Potrivit declaraţiei preşedintelui Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa (FNSA), Gheorghe Chiş, membrii Biroului Executiv al acestei structuri au decis astăzi ca miercuri, 9 septembrie, să se declanşeze Protestul Naţional în toate serviciile de ambulanţă din ţară. Salariaţii de la Ambulanţă vor face mitinguri în incinta fiecărui serviciu de ambulanţă, programul derulării lor urmând a fi transmis în teritoriu. Cauzele declanşării protestului sunt: nemulţumirea faţă de modul de comunicare şi negociere a proiectului legii salarizării unice, creşterea coeficienţilor de ierarhizare cu cel puţin un punct pentru personalul din serviciile de ambulanţă, aşezarea sistemului sanitar la un nivel inferior comparativ cu alte instituţii publice în privinţa finanţării şi a salarizării, precum şi lipsa consultării din partea ministerului de resort cu toate federaţiile sindicale parte semnatară a Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară.
Preşedintele FNSA a menţionat că la protest vor participa personalul liber, deci serviciile privind acordarea asistenţei medicale de urgenţă nu vor fi afectate.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp