Peste 16.000 de persoane primesc alocatii complementare
Peste 16.000 de persoane primesc alocatii complementare
19 Jan, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
811
Marime text
Veniturile mici isi spun cuvantul
Familiile cu venituri nete mici si foarte mici sunt sprijinite de stat prin sistemul acordarii a diferite alocatii sau ajutoare sociale. Acestea, chiar daca au o valoare materiala destul de scazuta, pentru multi au reprezentat si reprezinta in continuare un sprijin destul de important. Fie ca sunt alocatii complementare, de intretinere, de sustinere sau alocatii pentru nou-nascuti, se inregistreaza un numar crescut de cereri, mai ales ca exista foarte multe familii cu venituri mici si foarte mici. Spre exemplu, la nivelul judetului Constanta, beneficiaza in acest moment de alocatiile familiale complementare un numar de 16.418 persoane. Alocatia se acorda, potrivit Ordonantei 105/2003 familiilor formate din sot, sotie si unul sau mai multi copii de pana la 18 ani, aflati in intretinerea parintilor, care inregistreaza un venit mediu net pe membru de familie sub 1.600.000 lei. Valoarea alocatiei complementare creste proportional cu numarul de copii aflati in ingrijirea parintilor. Astfel, in cazul familiei cu un copil, cuantumul alocatiei este de 320.000 lei, 375.000 lei pentru familia cu doi copii, 428.000 lei pentru familia cu trei copii, suma ajungand la 480.000 lei pentru familia cu patru sau mai multi copii. Acestea sunt noile valori ale alocatiei, ele fiind majorate incepand cu luna in curs. In cazul in care criteriile sunt indeplinite, alocatia poate fi obtinuta in urma completarii unui formular cerere la primaria localitatii, la care se anexeaza toate documentele doveditoare specificate in formular pentru fiecare categorie de venituri. La 15 zile de la inregistrarea cererii, serviciul public de asistenta sociala efectueaza o ancheta la domiciliu pentru verificarea indeplinirii conditiilor. Dupa cinci zile de la efectuarea anchetei sociale, primarul are obligatia sa comunice solicitantilor dispozitia de acordare a dreptului sau respingerea cererii. In cazul in care aceasta a fost aprobata, plata drepturilor incepe in luna urmatoare inregistrarii cererii si se realizeaza pe baza de mandat postal sau in contul curent personal.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii