Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:50 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Peste 700 de elevi absenti la teza cu subiect unic

ro

09 May, 2009 02:56 1151 Marime text
Din circa 13.500 de elevi de clasa a VII-a şi a VIII-a din judeţul Constanţa, peste 700 nu s-au prezentat la prima probă a testelor cu subiect unic.
Datele Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa arată că cei mai mulţi şcolari care au tras chiulul la tezele cu subiect unic provin din mediul urban. Doi dintre cei care s-au prezentat la examen nu au fost într-atât de bine pregătiţi şi au fost daţi afară pentru că au fost prinşi în timp ce copiau.
Peste 700 de elevi de clasa a VII-a şi a VIII-a, din totalul de circa 13.500 de elevi din judeţul Constanţa înscrişi pentru susţinerea tezelor unice, au absentat la proba de la Limba şi literatura română. În ceea ce priveşte subiectul greşit de la proba de limba română, Adrian Topor a declarat că Federaţia naţională a asociaţiilor de părinţi din învăţământul preuniversitar a solicitat Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării demiterea celor care au responsabilitatea coordonării elaborării subiectelor şi evaluării elevilor. „Nu este admisibil ca nişte profesionişti să facă erori de orice natură, în faţa unei ţări întregi, punând într-o lumină proastă Ministerul Educaţiei. Asemenea erori nu fac decât să scadă şi mai mult încrederea copiilor şi părinţilor faţă de sistemul de educaţie", i-au spus părinţii ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii