Pictori de vise printre copiii abandonati

Artistii din centrele de plasament

Tinerii aflati in ingrijire in centrele de plasament sunt, cei mai multi dintre ei, foarte talentati in diverse domenii artistice * Doi baieti, pe care familia a decis sa-i paraseasca, sunt foarte priceputi la desen, fiind niste artisti in devenire * Chiar daca ei lucreaza cu truse vechi si acuarele de proasta calitate, nu renunta la pasiunea care i-a invatat cum sa-si reprezinte viata cat mai estetic

Chiar daca Dumnezeu a vrut ca unii copii sa ramana fara un camin, pe care era in firea lucrurilor sa-l aiba, in centrele de plasament in care au fost adapostiti pot fi intalniti tineri cu aptitudini deosebite. In felul acesta, se pare ca pronia divina a vrut sa recompenseze durerea de a fi abandonati prin daruirea unor haruri care sa le lumineze acestor copii drumul in viata. Este cazul a doi baieti - Gheorghita Ilie si Marian Enescu - cu varste cuprinse intre 14 si 15 ani, care s-au nascut cu talentul picturii. Gheorghita este in centru de la doi ani, iar la patru anisori a inceput sa deseneze pe colile pe care le primea de la educatoarele sale ca sa aiba o ocupatie. Elev in clasa a VII-a, copilul povesteste ca, impinsi de saracie, parintii au luat decizia de a-l aduce la un centru de plasament, acasa ramanand alti patru frati. "Noi suntem din Dropia, iar eu ma intorc in familie in fiecare vacanta, insa simt ca nu mai este acolo locul meu", marturiseste Gheorghita. La 12 ani, el a fost inscris la un club al elevilor, unde a invatat sa lucreze in ceramica, avand si acum o parte din creatii pastrate cu grija in centrul in care locuieste. Din pacate, dupa ce a avut cateva expozitii cu sculpturile ceramice, a renuntat la aceasta pasiune, lasand loc pentru dezvoltarea unui alt talent artistic, si anume pictura. "Nu stiu daca as vrea sa ajung un pictor cunoscut ca Grigorescu sau Luchian, dar mi-ar placea sa invat sa realizez niste portrete cat mai frumoase sau sa fac Liceul de Arta", declara baiatul. El spune ca totul este doar un hobby deocamdata, dar, pentru ca a gasit in desen o forma de expresie a unor trairi sau emotii pe care altfel nu le-ar fi putut destainui, crede ca nu va renunta niciodata definitiv la pictura. "Pictez numai din imaginatie, fac mai intai o forma, care poate sau nu sa aiba sens, iar apoi revin si combin pana iese ceva care sa imi placa", explica Gheorghita.

Desenele unor sperante

Un alt copil care a avut nesansa de a fi abandonat este Marian Enescu, de 15 ani, coleg si prieten cu Gheorghita. Ambii tineri au aceeasi pasiune pentru desen, atata ca Marian este mult mai dedicat picturii decat colegul sau. "Am expus si eu, si prietenul meu, la scoala, diferite desene si imi doresc sa aprofundez acest domeniu, dar pentru asta e nevoie de bani, iar acest lucru reprezinta o piedica pentru noi", afirma baiatul. El spune ca nu stie daca pictura i-ar putea oferi un trai decent, asa ca nu vrea sa o converteasca in profesie de baza, dar nici nu se poate dezice de harul pe care l-a primit de la soarta. De aceea, el s-a orientat catre o meserie care sa nu fie in intregime straina de desen si crede ca va deveni un bun tamplar. "Visez si eu sa devin informatician, dar stiu ca nu am cum sa fac o facultate, asa ca m-am hotarat sa invat tamplarie", povesteste Marian. Acesti copii se inspira fie din diverse ilustrate, fie din volume cu reprezentari care se folosesc pentru tatuaje, numai ca sa isi formeze ochiul artistic si sa nu piarda nici o zi fara sa fi desenat ceva. Mijloacele lor de lucru sunt rudimentare, dar nu se dau inapoi atunci cand profesorii le cer sa participe la expozitii scolare, iar simplitatea materialelor folosite este ascunsa sub maiestria picturilor.