Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:15 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Porţelanuri de juma' de milion pentru fabrica de ulei Ce a făcut Chelu la ARGUS?! (document)

ro

03 Aug, 2012 22:17 4489 Marime text
05_Argus_Argus_sediu.jpgAdministratorii ARGUS Constanţa au trimis Bursei de Valori şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare un raport parţial privind activitatea companiei în perioada în care a fost condusă de un Consiliu de Administraţie format din oamenii afaceristului Cătălin Chelu.

Prin mai multe firme, gălăţeanul Chelu a pus mâna pe 33% din acţiunile societăţii constănţene producătoare de ulei ARGUS SA. De mai bine de un an, cearta nu mai conteneşte, iar cele două Consilii de Administraţie, unul impus de companiile din „arealul" lui Chelu, iar celălalt de restul acţionarilor, se succed la conducerea fabricii de ulei.

Luna trecută, BVB şi CNVM au primit raportul parţial în care se arată clienţii debitori către ARGUS. Printre aceştia se află şi societăţi controlate de indivizi pe care gruparea Chelu i-a numit în Consiliul de Administraţie al ARGUS. Pe lista debitorilor se află Galfinband Automatizări SA Galaţi, Unisales Distribution sau Recal SIM SRL Slatina (Chelu este implicat şi în ALRO Slatina). Printre furnizorii debitori îi regăsim pe Cibrosat SA şi Comat SA Galaţi, societăţi controlate, spune raportul, de însuşi Cătălin Chelu, Galatex SA, societate deţinută de Cibrosat şi CCC Blue Telecom, Plase pescăreşti SA Galaţi (deţinută de Chelu, administrată de Sorin Panaite, Ionel Mitu şi Cristi Bunu Antonel), Vilacart, societate deţinută de ALTUR Slatina, condusă de Cristi Antonel Bunu sau Auto Transpeed Line. Spre exemplu, de la Cibrosat SA, ARGUS a cumpărat produse din porţelan, farfurii, platouri, în valoare de 537.611 lei (!!!).

Poveste fără sfârşit

Operaţiunile de acest gen nu sunt singulare şi au intrat în atenţia CNVM.

Şi situaţia nu pare a se calma. Altur Slatina şi Electroargeş SA Curtea de Argeş au pus la cale Adunări Extraordinare ale Asociaţilor pentru a derula o ofertă publică obligatorie pentru preluarea pachetului de acţiuni de la ARGUS SA Constanţa. De asemenea, cei doi acţionari au pe ordinea de zi „aprobarea contractării unui credit la limita a 5 milioane de euro şi gajarea acestuia cu acţiuni deţinute de emitentul ARGUS SA (UARG) cu acţiuni provenite din derularea ofertei publice obligatorii de preluare, cu active proprii şi/sau atrase de la alte societăţi". Atât Altur, cât şi Electroargeş sunt controlate de afaceristul Cătălin Chelu. Aşa cum se ştie, situaţia este tulbure la ARGUS încă din luna septembrie a anului trecut. Cu două Consilii de Administraţie, unul al lui Chelu şi unul al celorlalţi acţionari, în frunte cu SIF Oltenia, una dintre cele mai mari companii ale ţării are toate şansele să se ducă de râpă, prinsă între certurile acţionarilor. Aşa cum ZIUA de Constanţa v-a mai informat, în luna iulie a anului trecut, afaceristul gălăţean Cătălin Chelu, prin mai multe firme pe care le controlează, a pus mâna pe 33% din acţiunile societăţii constănţene producătoare de ulei ARGUS SA. Tranzacţia a fost făcută în schimbul a peste 38 de milioane de lei (8,9 mil. euro), aceasta fiind cea mai mare investiţie a sa de până acum. Cu o afacere estimată de revista Capital la peste 40 de milioane de euro, Chelu nu are o reputaţie tocmai curată. A fost reţinut timp de două luni sub acuzaţia de tentativă de mituire a lui Dan Valentin Fătuloiu, care, la data comiterii faptei, era secretar de stat în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Se spune despre el că ar fi fost şcolit de Sorin Ovidiu Vântu şi i se pune în cârcă încercarea de a devaliza societatea Electroargeş, al cărei pachet majoritar îl preluase prin diverse firme pe care le controla, exact ca în cazul ARGUS. Problemele la ARGUS au început la puţin timp după ce Chelu a preluat acţiunile, acesta spunând că va decide dacă va face oferta publică de preluare a companiei după finalul bătăliei din piaţă cu SIF Oltenia, al doilea mare acţionar al companiei. „Dacă legea mi-o va impune, voi face şi oferta publică de preluare a acţiunilor UARG (n.r. simbolul bursier al Argus Constanta). Deocamdată, bătălia este în toi. Să se liniştească valurile mai întâi", a declarat Chelu, anul trecut, pentru MONEY.ro. Sursa citată menţiona că, pe de altă parte, oricare ar fi câştigătorul luptei pentru controlul societăţii, prin cumpărarea acţiunilor din piaţă, Legea pieţei de capital (297/2004) prevede că acţionarul sau grupul de investitori care acţionează împreună (concertat) şi a depăşit pragul de deţinere de 33% din acţiunile unei companii trebuie să facă obligatoriu oferta publică de cumpărare a tuturor celorlalte acţiuni, la un preţ stabilit după o anumită metodă. Mai mult, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a avertizat firmele controlate de afaceristul gălăţean din cauza nederulării ofertei publice.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii