Pregatiri pentru Ziua Moaselor
Pregatiri pentru Ziua Moaselor
12 Mar, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
661
Marime text
Asistentii nu vor mai fi ajutoare ale medicilor
La sedinta Biroului executiv al Ordinului Asistentilor Medicali, desfasurata zilele trecute la Bucuresti, au fost discutate o serie de probleme curente cu care se confrunta in momentul de fata asistentii. Potrivit delaratiilor vicepresedintelui OAM, Mircea Timofte, in cadrul intalnirii mentionate a fost elaborat un proiect de protocol de colaborare intre OAM si Ministerul Sanatatii. Acesta a mai declarat ca asistentii le-au transmis reprezentantilor Ministerului Sanatatii programul national de educatie medicala continua elaborat de ei insisi in urma cu cateva luni si s-a discutat despre planul national de implementare a declaratiei de la M=FCnchen. In acelasi timp, au fost puse la punct si cateva elemente legate de organizarea Zilei Mondiale a Sanatatii, de pe data de 7 aprilie, dar si a Zilei Moaselor, de pe data de 5 mai. De asemenea, s-a discutat pe marginea legii care va aparea anul acesta, mai ales despre aspectele care fac referire la exercitarea profesiei de asistent medical. "Desi reprezentantii M.S. spun ca legea va aparea in maxim o luna, Guvernul a impus un termen, si anume luna iunie. Legea respectiva va facilita libera circulatie a persoanelor si a serviciilor. In plus, va trebui pregatit un nou statut al salariatilor si va fi revizuit codul de etica al celor care lucreaza in domeniul sanitar. Un aspect esential, insa, care va fi de luat in seama, chiar si dupa elaborarea legii, este intocmirea unui pachet de servicii furnizate independent de asistentii medicali", a precizat Timofte. Una dintre prevederile importante ale viitoarei legi va fi practicarea profesiei in mod independent. "Dupa aparitia legii, asistentul nu va mai fi un ajutor al medicului, ci va avea un statut aparte", a conchis Timofte.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii