Prematur la cinci kilograme
Prematur la cinci kilograme
14 Jun, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
1134
Marime text
O femeie de 130 kilograme a nascut inainte de termen un bebelus supraponderal
Nasterea nu s-a putut face pe cale naturala
O tanara supraponderala din judetul Constanta a dat nastere unui bebelus avand o greutate de 4,6 kilograme. Nimic extraordinar pana aici, numai ca bebelusul de aproape cinci kilograme este prematur. Unul dintre medicii care s-au ocupat de acest caz, doctor Mohamed Zaher, medic rezident in cadrul sectiei Obstetrica-Ginecologie II a Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, a declarat ca femeia se afla a doua nastere. "Primul copil s-a nascut pe cale naturala, cu o greutate de 4,3 kilograme, la termen, iar acum are varsta de aproximativ 13 ani", a precizat acesta. Cat despre cea de-a doua sarcina a femeii, medicii au explicat faptul ca s-a facut tot posibilul pentru ca aceasta sa nasca pe cale naturala. "Din cauza faptului ca femeia nu a raspuns la declansarea medicamentoasa a sarcinii, s-a apelat la interventia chirurgicala", a mai afirmat medicul rezident Mohamed Zaher. Femeia era gravida in 38 de saptamani, copilul fiind nascut prematur. Din cauza faptului ca plamanii nu erau bine dezvoltati, micutul nu s-a putut acomoda cu mediul extern, acesta fiind tinut in incubator. Nasterea copilului prin cezariana a fost foarte dificila, intregul proces durand peste o ora. Din cauza faptului ca femeia avea o greutate de 130 de kilograme, trei medici si o asistenta s-au chinuit pentru scoaterea copilului. Echipa de medici a reusit sa salveze atat viata mamei, cat si a copilului.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii