Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:59 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima zi de vacanta pentru elevi

ro

02 Apr, 2004 00:00 580 Marime text

ISJ pregateste logistica necesara desfasurarii activitatii de transferare si pretransferare

Vacanta de Paste a elevilor se va prelungi cu o zi deoarece Guvernul Romaniei a hotarat ca ziua de 2 aprilie sa fie declarata libera pentru angajatii din toate domeniile de activitate, inclusiv cei din invatamant, ca urmare a intrarii tarii noastre in NATO. Confirmarea oficiala de la Ministerul Educatiei si Cercetarii privind declararea zilei de vineri libera si pentru elevi si cadrele didactice a fost primita in cursul zilei de ieri de catre conducerea Inspectoratului Scolar Judetean. Ca urmare, elevii se vor intoarce din vacanta de primavara la scoala pe data 19 aprilie si vor finaliza cel de-al doilea semestru pe data de 19 iunie, 2003-2004 fiind un an scolar mai lung decat cei precedenti. Daca elevii si profesorii vor putea beneficia din plin de doua saptamani de relaxare, nu se poate spune acelasi lucru si despre inspectorii scolari, care vor desfasura pe tot parcursul acestei perioade diverse activitati. Potrivit inspectorului scolar general Paloma Petrescu, in cadrul pregatirii stagiului de formare al programului educativ "Ecogradinita", va fi acordata in continuare asistenta metodica de specialitate pentru invatatori, educatori, dar si profesori de limba si literatura romana, efectuata voluntar, conform unui grafic stabilit de catre profesorii metodisti ai Casei Corpului Didactic. De asemenea, in perioada vacantei copiilor se vor derula fazele nationale ale olimpiadelor scolare la urmatoarele discipline: biologie, muzica, arte plastice, geografie, limba si literatura romana, stiinte socio-umane. In plus, Inspectoratul Scolar Judetean Constanta se va ocupa, intre 5-18 aprilie, si cu pregatirea logisticii necesare desfasurarii activitatii de transferare si pretransferare pentru anul scolar 2004-2005. Pentru doritori, in vacanta va avea loc un curs de limba engleza in vederea particularizarii demersului didactic in asimilarea continuturilor si formarea capacitatilor instrumental-functionale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii