Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:55 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarul Radu Mazare a verificat stadiul lucrarilor de la Spitalul Judetean

ro

20 Oct, 2004 00:00 802 Marime text

Vizita de evaluare a planului de reparatii generale

Delegatia a vizitat atat terasa unitatii, cat si nou infiintata Sectie de Diabetici, unde lucrarile sunt deja foarte aproape de definitivare * Reparatiile generale de la Spitalul Judetean se vor intinde pe o perioada de patru ani, termenul de finalizare fiind 30 mai 2008 * Lucrarile sunt finantate de Guvernul Romaniei, Consiliul Judetean Constanta, antreprenorul lucrarii fiind trustul israelian Baran - Malibu - Dori * La sfarsitul vizitei de evaluare, toti cei prezenti au apreciat rezultatele foarte bune inregistrate pana in prezent

Edilul municipiului, primarul Radu Mazare, presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu si reprezentantii antreprenorului general Baran - Malibu - Dori Israel au vizitat, ieri, Spitalul Judetean pentru a afla in ce stadiu se afla lucrarile de reparatii generale ale acestui obiectiv. Delegatia condusa de primarul Radu Mazare a fost intampinata in jurul pranzului de catre directorul general al Spitalului Clinic Judetean, Catalin Grasa si alti membri ai conducerii. Primul "popas" a fost facut pe terasa unitatii, unde muncitorii firmei "Getico Exim" SRL (subantreprenor) lucreaza sub foc continuu, pentru a termina lucrarile conform programarilor facute. Mazare a tinut sa evidentieze ca la startul amplului proiect de reparatii terasa avea o dotare depasita, dar in scurt timp s-a facut decopertarea, s-au executat lucrari de izolatie si de impamantare si s-au pus dale. Rezultatul lucrarii de pe terasa a fost apreciat de intreaga asistenta drept unul foarte bun. Delegatia reprezentantilor autoritatilor locale a vizitat apoi viitoarea Sectie de Diabetici si ambulatoriul acesteia, situate la etajul I al spitalului Judetean, in imediata vecinatate a Policlinicii. Aici lucrarile sunt foarte aproape de finalizare. Lucrarile efectuate in ultimele luni fac parte, dupa cum se stie, dintr-un amplu proiect de reparatii generale prin care trece unitatea constanteana. Primarul Radu Stefan Mazare a declarat ca Spitalul Judetean Constanta este singura unitate de acest gen din tara care face obiectul unor astfel de lucrari. In viitorul apropiat, in plan se afla continuarea si definitivarea de la alte patru nivele ale tronsonului 1 Edilul Constantei a tinut sa reaminteasca celor prezenti faptul ca pentru acest proiect deosebit Guvernul a alocat 50 de miliarde de lei, iar Consiliul Judetean, 20 de miliarde. Restul de pana la 100, 120 de miliarde de lei (costul total) fiind suportat de firma israeliana Baran - Malibu - Dori Israel, reprezentata, ieri, de chiar presedintele sau, Maerdor. Trustul israelian va sustine in primii patru ani din resurse proprii 35% din valoarea proiectului, urmand a recupera partea finantata in urmatorii patru ani. Dupa cum se stie, reparatiile generale la Spitalul Judetean au inceput pe data de 1 iunie 2004, termenul de finalizare fiind 30 mai 2008. Proiectul deja demarat cuprinde efectuarea a numeroase lucrari care vor da o fata noua unitatii sanitare constantene, conditiile existente aici urmand sa rivalizeze cu cele din vestul Europei. Printre aceste lucrari se numara refacerea instalatiilor electrice, revizuirea instalatiilor de incalzire si a celor de ventilatie, plus modernizarea tuturor instalatiilor sanitare. Proiectul mai cuprinde reparatii la fatade, finisaje exterioare si reparatii in interior. Vor fi reabilitate toate retelele exterioare (de apa, canalizare, gaz si energie) si statiile de fluide medicale specifice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii