Proiectele pentru protectia mediului se pot depune pana pe 15 septembrie
Proiectele pentru protectia mediului se pot depune pana pe 15 septembrie
30 Aug, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
630
Marime text
Credite rambursabile, nerambursabile si co-finantare, solutii pentru protectia mediului
Aplicatiile pentru obtinerea finantarii din partea Administratiei Fondului de Mediu se mai pot depune doar pana la 15 septembrie, se arata intr-un comunicat al Agentiei pentru Protectia Mediului (APM). Proiectele de mediu trebuie sa vizeze controlul si reducerea poluarii aerului, apei si solului, inclusiv prin utilizarea unor tehnologii curate, protectia resurselor naturale, gestionarea deseurilor, inclusiv a deseurilor periculoase, protectia si conservarea biodiversitatii si, de asemenea, educarea si constientizarea publicului privind protectia mediului. Modalitatile de sustinere a proiectelor cuprind finantarea sau co-finantarea proiectelor prin credite rambursabile ori nerambursabile, co-finantarea unor proiecte finantate din surse interne si/sau externe prin credite rambursabile ori nerambursabile si, in acelasi timp, sustinerea totala sau partiala a unor dobanzi ale creditelor acordate de banci. Valorile maxime de finantare se situeaza intre 500 RON si 10.000.000 RON, in functie de categoria pentru care se depune aplicatia. Categoria A primeste finantare nerambursabila, categoria B primeste finantare rambursabila, iar categoria C este finantata din fonduri mixte. Solicitantii eligibili sunt persoanele fizice si persoanele juridice, care au rezidenta si desfasoara activitati potrivit legii in Romania si care intrunesc criteriile de eligibilitate, precum si procedurile standard de finantare stabilite de catre Administratia Fondului pentru Mediu. De la finantare sunt excluse proiectele agentilor economici care nu si-au achitat obligatiile financiare catre stat si/sau catre Fondul pentru mediu, precum si proiectele celor care sponsorizeaza activitati cu efect negativ asupra mediului.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii