Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:17 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Protectie speciala pentru orfanii proveniti din aceeasi familie

ro

09 Jan, 2004 00:00 1007 Marime text

Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului Constanta a infiintat un centru de promovare a ocrotirii grupurilor de frati institutionalizati in familii-substitut * Noua grupuri de copii proveniti din centrul "Antonio" au fost dati spre ingrijire unor familii din mediul rural * Toti tinerii au reusit sa se integreze in comunitatea locala * Programul va fi continuat, intentionandu-se marirea numarului de copii plasati in familii atestate

Un grup de 22 de copii din Centrul de plasament "Antonio" din Constanta beneficiaza de un serviciu alternativ oferit printr-un program finantat de PHARE si care are ca scop ocrotirea tinerilor institutionalizati care provin din aceeasi familie. In urma cu aproximativ doi ani, Directia Generala Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului Constanta (DGJPDC) a infiintat un centru de promovare a ocrotirii grupurilor de frati institutionalizati in familii-substitut, fiind inclusi in proiect opt grupuri de frati, mai exact 18 copii cu varste cuprinse intre 3 si 15 ani din Centrul de plasament "Antonio". Astfel, se realiza satisfacerea nevoii de planificare a permanentei pentru acesti copii, avandu-se in vedere faptul ca nu este posibila reintoarcerea lor in familia biologica sau nu exista o alta alternativa la institutionalizare. Pentru acesti copii, familia de asistenti maternali, care asigura pe termen lung cresterea si educarea lor, devine baza planului de permanenta. Pentru ca programul a fost incheiat in urma cu catva timp, DGJPDC Constanta a transformat proiectul PHARE intr-un serviciu pentru protectie sociala care este implementat in functie de fondurile institutiei. Pe langa banii obtinuti de la bugetul directiei constantene, sunt utilizate fonduri din alte surse, cum ar fi donatiile sau sponsorizarile. Coordonatorul programului, Stefan Tudose, a declarat ca in centrul "Antonio" existau mai multi copii care proveneau din aceeasi familie si s-a incercat reunirea lor prin plasarea la asistentii maternali atestati din mediul rural. In acest moment, de serviciul alternativ beneficiaza noua grupuri de copii, cu cate doi sau trei tineri din aceeasi familie. In afara de cei 22 de copii, alti doi frati cu varste de 16, respectiv 17 ani, care au beneficiat de acest serviciu alternativ de protectie sociala in prima etapa a programului, au fost integrati intr-o familie care le va asigura conditiile necesare de trai. "Prin acest program copiii au fost scosi din institutii si integrati in familii de asistenti maternali care au fost capabile sa satisfaca nevoile tinerilor. In cazul tuturor copiilor s-au obtinut rezultate foarte bune, acestia integrandu-se cu succes in comunitatea locala", a explicat Stefan Tudose. Directia Generala Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului Constanta intentioneaza obtinerea unor fonduri suplimentare in vederea extinderii programului, astfel incat de serviciul alternativ sa beneficieze un numar cat mai mare de copii din centrele de plasament care provin din aceeasi familie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii