Protestul angajatilor de la Centrul de Reabilitare Techirghiol, fara ecou
Protestul angajatilor de la Centrul de Reabilitare Techirghiol, fara ecou
26 Aug, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
833
Marime text
Consiliul Judetean, asaltat de personalul medical
Demonstrantii au solicitat autoritatilor locale acordarea sporurilor si a celorlalte drepturi salariale la timp si intreruperea disponibilizarilor, care ar trebui sa inceapa in data de 29 august * CJC nu le-a dat protestarilor nici un raspuns
Sediul Consiliului Judetean Constanta a fost pichetat timp de mai multe ore ieri dimineata de catre salariatii Centrului de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica Techirghiol. Cei aproximativ 30 de angajati au solicitat autoritatilor acordarea sporurilor si a celorlalte drepturi salariale la timp, intreruperea disponibilizarilor, care ar trebui sa inceapa in data de 29 august, cand, numai de la unitatea sanitara din Techirghiol trebuie concediate peste 60 de persoane si multe altele. Reamintim ca in ultima perioada, angajatii centrului, dar si cei 400 de asistati din centru, au fost extrem de agitati, din cauza subfinantarii la nivelul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Constanta. La inceputul lunii in curs, ministrul secretar de stat al Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), Silviu George Didilescu, a sosit la Constanta cu scopul de a efectua un scurt control la Centrul de Reabilitare si Recuperare Neuropsihiatrica din Techirghiol si lucrurile pareau sa se rezolve. Angajatii au sperat ca secretarul de stat va observa conditiile grele in care isi desfasoara activitatea cadrele medicale, dar si acelea in care sunt nevoiti sa supravietuiasca pacientii. Decizia luata a fost insa una controversata, solutia in acest caz ramanand sa fie data de autoritatile locale. In concluzie, s-a decis ca unitatea sanitara mentionata sa fie inchisa, bolnavii urmand a fi mutati, cu timpul, in alte institutii de pe raza judetului Constanta. De partea cealalta a baricadei, presedintele sindicatului constantean Siampa Sanitas, Ani Borsi, a declarat urmatoarele: "Consideram ca planul de masuri luate de Consiliul Judetean sunt abuzive si nu au nimic de-a face cu realitatea din teren, economiile facandu-se numai la medicamente si numarul de personal, in timp ce salariile tuturor angajatilor nu sunt asigurate, contrar legii, care precizeaza ca drepturile salariale trebuie platite anterior celorlalte obligatii financiare. Cu toate acestea, cu toata dorinta noastra de a rezolva pe cale amiabila acest conflict, nu s-a ajuns la nici un rezultat concret si in beneficiul salariatilor. Mai mult decat atat, din toate intalnirile si discutiile purtate cu reprezentantii DGASPC, Consiliul Judetean Constanta si Prefectura Constanta problemele nu s-au rezolvat, motiv pentru care se sindicalistii se vor pregati acum de miting". Acum ramane de vazut care va fi urmatorul pas pentru rezolvarea situatiei. Mai mult decat atat, salariatii, dar si bolnavii, spera ca institutia sa intre si in posesia unei sume de bani care sa permita efectuarea unor lucrari de reparatii, deoarece in prezent aici continua sa troneze igrasia, mucegaiul, mirosul de urina si gandacii care convietuiesc de comun acord cu bolnavii. In concluzie, reprezentantii autoritatilor locale constantene au declarat ca le vor da cadrelor medicale un raspuns cat de curand, fara a le face insa acestora vreo propunere sau sa le promita ceva.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii