Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:07 30 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

RAJDP împădureşte în 13 comunităţi locale din judeţ

ro

22 Oct, 2010 02:26 1208 Marime text
Consilierii judeţeni au aprobat ieri, în şedinţa Consiliului Judeţean Constanţa, un număr de 13 proiecte de hotărâre privind preluarea în administrarea CJC a unor terenuri agricole şi transmiterea lor în administrarea Regiei Autonome de Drumuri şi Poduri Constanţa, în vederea împăduririi.

Comunităţile locale care au devenit partenere cu CJC în acest proiect sunt: Hârşova, Ciocârlia, Bărăganu, Ghindăreşti, Deleni, Crucea, Comana, Independenţa, Horia, Topalu, Gârliciu, Cobadin şi Amzacea. Suprafeţele transmise în administrarea CJC de către comunităţile locale sunt: 50 ha - Hârşova, 40 ha - Ciocârlia, 33,71 ha - Bărăganu, 31,57 ha - Ghindăreşti, 38,24 ha - Deleni, 32,62 ha - Crucea, 22,55 ha - Comana, 60 ha - Independenţa, 19 ha - Horia, 33,25 ha - Topalu, 298 ha - Gârliciu şi 40 ha - Cobadin. Proiectul de împădurire a unei suprafeţe din extravilanul comunei Amzacea a fost înregistrat pe ordinea de zi a şedinţei CJC pe ultima sută de metri, nefiind încă publicat pe site-ul instituţiei, astfel încât nu am putut să aflăm suprafaţa. Preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, a precizat că pe aceste suprafeţe vor fi plantaţi cei trei milioane de puieţi crescuţi în pepinierele din Medgidia şi Chirnogeni. El a mai declarat că acţiunea de împădurire demarată de CJC va fi continuată cu fonduri europene, în condiţiile în care judeţul Constanţa are o suprafaţă împădurită de 6%, faţă de 27% media naţională şi 33% media în Uniunea Europeană. Şeful CJC a precizat că programul de împădurire demarat de instituţia pe care o reprezintă cuprinde trei subprograme: împădurirea terenurilor degradate, realizarea de perdele forestiere şi protecţia împotriva înzăpezirii a drumurilor judeţene şi comunale prin împădurirea unor terenuri. Constantinescu a afirmat că această modalitate de protejare a drumurilor împotriva înzăpezirii este mai eficientă întrucât parazăpezile metalice sunt furate. „Este nevoie de împădurirea a 115 km din cei 880 km, cât măsoară drumurile din judeţul Constanţa", a afirmat şeful CJC. De precizat că împădurirea se face de către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii