Rechizite gratuite pentru elevii fara posibilitati materiale
Rechizite gratuite pentru elevii fara posibilitati materiale
13 Aug, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
547
Marime text
Familiile sarace, la mila guvernantilor
Venitul familiei din care provine copilul trebuie sa nu depaseasca 1,4 milioane de lei
Anul acesta, parintii care se afla in imposibilitatea de a cumpara rechizitele copiilor pot depune dosare pentru achizitionarea acestora gratuit de la Ministerul Educatiei si Cercetarii. In legatura cu acest fapt, inspectorul pe probleme de management si programe scolare, Liliana Timofte, a declarat: "Dosarele pot fi depuse pana la data de 20 septembrie la secretariatele scolilor unde sunt inscrisi copiii si trebuie sa contina statul de plata pe luna iulie. Conditiile sunt urmatoarele: venitul familiei din care provine copilul sa fie jumatate din venitul minim pe economie, adica sa nu depaseasca 1,4 milioane de lei". Astfel, in perioada 20-25 septembrie, directorii de scoala vor centraliza dosarele si le vor trimite la Inspectoratul Scolar Judetean, apoi, pe data de 27 septembrie centralizatorul va ajunge la MEC, urmand ca distributia rechizitelor sa aiba loc in prima saptamana a lunii octombrie. Totusi, avand in vedere faptul ca elevii incep cursurile la data de 13 septembrie, asta daca nu cumva cadrele didactice vor intra in greva, aceasta distributie gratuita este facuta putin cam tardiv, iar elevii care provin din medii defavorizate nu vor avea pe ce sa scrie.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii