Revista Universităţii „Ovidius", cu o altă faţă
Revista Universităţii „Ovidius", cu o altă faţăCu o apariţie bilunară şi editată într-un tiraj corespunzător nevoilor de informare ale personalului universităţilor şi studenţilor, revista se doreşte o oglindă a activităţii de la „Ovidius". Publicaţia este realizată de Biroul de promovare şi relaţii publice al UOC, iar în paginile ei semnează studenţii şi profesorii universităţii. „Prin această revistă, ne vom face cunoscut glasul în comunitatea locală. Revista este realizată de un grup de tineri entuziaşti, într-o ambiţie constructivă de a clădi împreună imaginea unei universităţi puternic ancorate în realităţile sociale, ale pieţei muncii. Salut apariţia acestei publicaţii care va ilustra pulsul trepidant al vieţii studenţeşti şi academice din vechea cetate a lui Ovidiu", arată în editorialul primului număr prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, rectorul celei mai mari Universităţi din Dobrogea. Publicaţia cuprinde, printre altele, rubricile „Să ne cunoaştem profesorii", „Studentul de nota 10", „Facultăţile noastre", „Se întâmplă în universitate", „Reportaj", „Caravanele Ovidius", „Timp liber". Adresa revistei este: http://ovidianum.ro/
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp